Curtea Constituțională discută inițiativa ”Fără penali în funcțiile publice”

0
469

Curtea Constituțională a României urmează să discute, astăzi, inițiativa legislativă de revizuire a Constituției „Fără penali în funcții publice”. Dezbaterea trebuia să aibă aibă loc pe 26 martie, dar judecătorii CCR au amânat termenul pentru 9 aprilie.

Iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice” propune ca articolul 37 din Constituţie, care reglementează dreptul de a fi ales, să fie completat cu un nou alineat, având următorul conţinut: “Nu pot fi aleşi în organele administraţiei publice locale, în Camera Deputaţilor, în Senat şi în funcţia de Preşedinte al României cetăţenii condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracţiuni săvârşite cu intenţie, până la intervenirea unei situaţii care înlătură consecinţele condamnării”. (Hotnews)