Gala Premiilor Pieței Asigurărilor și Pensiilor Private ediția 2018, organizată de XPRIMM, are o tradiție de peste 15 ani și aduce recunoaștere profesioniștilor din industrie.
La categoria Premiilor Pensiilor Private, care oferă recunoaștere pentru excelență în administrarea fondurilor de pensii facultative și a celor administrate privat, BCR Pensii a primit Marele Premiu: Compania Anului 2017 în sectorul pensiilor private.
„Consider că premiul încununează preocuparea noastră de a veni constant în întâmpinarea așteptărilor participanților noștri prin randamente investiționale foarte bune, o politică de comisioane inovatoare pe Pilonul III, educația financiară permanentă pe care o facem în spațiul public, calitatea serviciilor și a comunicării. În mod cert nu ne vom opri aici”, a declarat Radu Crăciun, Director General și Președinte al Directoratului BCR Pensii.