Un mort şi un rănit grav din cauza traversării neregulamentare

0
298

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alta a ajuns la spital în stare gravă, în urma unor accidente de circulaţie petrecute în judeţ, la acest sfârşit de săptămână. În ambele cazuri victimele au încercat să traverseze neregulamentar strada.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, vineri seara, puţin după ora 22.00, Gheorghe Mihai, de 36 de ani, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi, în timp ce conducea un autoturism Mercedes pe DE 70 Craiova – Filiaşi, în afara localităţii Işalniţa, a lovit-o pe Marcela Firu, de 53 de ani, din Işalniţa. Din cercetările efectuate de poliţiştii de la Rutieră a reieşit că femeia s-a angajat în traversarea drumului prin loc nemarcat şi fără să se asigure. Victima a decedat în urma rănilor suferite, iar pe numele conducătorului auto au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă.

Sâmbătă după-amiază, în jurul orei 17.30, Cezar Dumitru, de 22 de ani din comuna Teasc, în timp ce conducea un autoturism marca Volkswagen Golf prin localitate, l-a accidentat pe Valentin T., de 15 ani, din Craiova care s-a angajat în traversarea DN 55 prin loc nemarcat, în fugă şi fără să se asigure, prin faţa unui autobuz oprit în afara părţii carosabile. Minorul s-a ales cu leziuni grave, fiind transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde a rămas internat sub supraveghere de specialitate. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind 0,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiindu-i recoltate probe biologice. În cauză au fost întocmite acte premergătoare începerii urmăririi penale şi sunt continuate cercetările în conformitate cu prevederile OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.