Lansare simbolistă pentru al treilea mandat – Antonie Solomon intră în cursă fredonând

0
355

Antonie Solomon candidează oficial pentru un nou mandat de edil al Băniei, din partea UNPR. Lansarea  în cursa pentru Primăria Craiova a avut loc, sâmbătă, la Filarmonica Oltenia, în prezenţa liderilor partidului şi s-a dorit a fi una de efect. Începând cu logistica şi terminând cu mesajele, evenimentul a fost împănat cu simboluri pe care organizatorii nu le-au lăsat să treacă neobservate. Cel mai emoţionant moment a fost discursul primarului Antonie Solomon, care a ales să vorbească mai mult despre el şi familie decât despre realizările de până acum sau despre adversarii politici.

Anticipând că un număr mare de susţinători vor veni la eveniment, organizatorii au amplasat un ecran uriaş la intrare pe care au putut fi urmărite intervenţiile din sală. Prin aerul încărcat de parfum – cineva a avut grijă să odorizeze apa artezienelor – s-a ridicat o ploaie de flayere când a apărut echipa de campanie. Antonie Solomon şi-a făcut intrarea pe fundalul clipului său de candidat, trecând printr-un lanţ de simpatizanţi flancat de liderii UNPR, Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu. Sala a fost arhiplină, iar mulţi dintre cei prezenţi au venit cu pancarte pe care era inscripţionat numele său. Nu au lipsit nici ploaia de artificii, confeti şi baloane. Un ingredient special a fost muzica populară. Trei solişti îndrăgiţi, Constantin Enceanu, Petrică Mâţu Stoian şi Mariana Ionescu Căpitănescu, au urcat pe scenă şi au interpretat melodii compuse special pentru primarul Antonie Solomon, numit, în versurile lor, “primarul primarilor”.

Oprea: „Încă zece mandate dacă va fi nevoie”

Toţi liderii UNPR au ţinut să-l asigure pe Antonie Solomon că au deplină încredere în victoria sa. Preşedintele partidului, Gabriel Oprea a spus că bagă mâna în foc pentru el, gratulându-l cu titlul de „cel mai bun primar din ţară”. „Vom demonstra tuturor că, aici, în Craiova, avem cea mai bună echipă cu care vom câştiga toate bătăliile politice. Ca militar, ca general al Armatei române ştiu foarte bine că orice competiţie politică are nevoie de un comanant. Comandantul judeţului Dolj şi al Garnizoanei Craiovei este Antonie Solomon. Este omul pentru care bag mâna în foc, un om iubit de dumneavoastră, craiovenii, un om respectat, un om care va fi reales încă zece mandate, dacă este nevoie”. Oprea a mai spus că UNPR e un „partid curat, luat de la zero”, de care membrii lui trebuie să fie „mândri” pentru că, prin măsurile economice la care a participat, „a ţinut ţara în picioare”.

Cristian Diaconescu: „După alegerile locale, un cutremur politic foarte serios”

Cristian Diaconescu, preşedintele UNPR, le-a spus celor din sală că îi acordă „din tot  sufletul sprijinul domnului Antonie Solomon, considerând că legătura pe care o are cu Craiova este ceva special, ceva deosebit, ceva fundamental. Avem tot mai mult nevoie de oameni puternici, care, dincolo de loviturile vieţii, să poată duce mai departe comunităţi şi statul în ansamblu”. Diaconescu nu a pierdut ocazia să transmită şi un altfel de mesaj politic, adresat dezertorilor. „După alegerile locale va apărea în România un cutremur politic foarte serios. Redistribuirile pe scena politică românească vor fi extrem de profunde şi, după părerea mea, interesante. Cei care îşi imaginează în acest moment că pot schimba barca, anticipând o revenire la putere, vor avea o surpriză colosală. Dar este treaba fiecăruia. Noi ne vom ocupa de ceea ce este absolut necesar: stabilitatea ţării”.

Solomon: „Mi-am sacrificat viaţa”

Antonie Solomon a avut un discurs emoţionant. De la bun început el le-a spus celor peste 500 de participanţi că a ales să-şi lanseze candidatura în sărbătorea Floriilor pentru a intra şi el „în inima craiovenilor cu un mesaj”, întocmai ca intrarea Mântuitorul în Ierusalim. Acesta le-a vorbit susţinătorilor despre el şi familia sa, referindu-se inclusiv la perioada arestului. „Vă aduceţi aminte, pe 2 martie eram arestat, trimis în închisoare la Piteşti. Am făcut Paştele în puşcărie cu criminali, violatori, nu vă mai spun că e o zi frumoasă acum…”. Cu lacrimi în ochi, acesta i-a mulţumit fiului său, Iulian, prezent şi el în sală, „pentru că mi-a redat viaţa în acele momente grele”. „Mi-am sacrificat viaţa. Aceşti 12 ani de Primărie au însemnat foarte mult pentru mine. Timpul şi-a pus amprenta pe înfăţişarea mea fizică şi sufletească. Nu am stat cu nevasta în braţe când a trebuit, nu i-am dat sfatul cel bun copilului meu chiar dacă i-am dat dragostea mea, dar mai la distanţă şi să nu îi lipsească nimic. Într-o familie, asta nu înseamnă totul. Dar am câştigat o mare familie, a Craiovei”.

O zi cu un singur câştigător

Am planuri mari cu acest oraş, a anunţat Solomon. „Cred că nu v-am dezamăgit până acum şi că investiţiile mele megalomane – aşa cum le consideră unii – bucură miile de craioveni. Nu am să le enumăr. Voi relua spectacolul vieţii în Craiova! Craiova nu trebuie să moară niciodată, nu trebuie să îmbătrânească niciodată. Aici e locul tinerilor, să muncească şi să îmbătrânească. De aceea, am planuri extrem de interesante, pe care nu o să le spun acum”. Şi de această dată, Antonie Solomon a confirmat că nu şi-a propus să-şi atace adversarii în campanie, aşa cum se obişnuieşte, pledând pentru o confruntare a ideilor. „Nu o să vorbesc de adversarii politici. Eu cred că sunt un citadin bun, ei sunt concitadinii mei. Mă mândresc că sunt contemporani cu ei şi că putem locui, până la urmă, paşnic sau putem coabita paşnic în acest municipiu. Sper ca, pe 10 iunie, să avem o zi cu un câştigător: Craiova!”.