Trei persoane arestate preventiv după descinderile din Craiova

0
563

Trei dintre persoanele care au ajuns la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, în urma descinderilor de joi dimineaţa, au fost arestate preventiv. Magistraţii Tribunalului Dolj au admis, joi seara, târziu, propunerea procurorilor şi le-au emis celor trei persoane reţinute mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile, în sarcina lor fiind reţinute nu mai puţin de cinci infracţiuni.

Cei trei care au fost reţinuţi de procurorii craioveni din cadrul DIICOT, în urma audierilor care au durat aproape toată ziua de joi, sunt Cristinel Toni Cobîrlău, de 31 de ani, Stazian Miclescu zis Stazică, de 42 de ani şi Dragoş Rusu, de 20 de ani. Procurorii au reţinut în sarcina celor trei comiterea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, falsificarea instrumentelor de plată electronică, deţinere de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, deţinere, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică. De altfel, aceştia nu sunt la prima “întâlnire” cu oamenii legii, întrucât au la activ atât infracţiuni de natură judiciară cât şi de crimă organizată, fiind cercetaţi şi chiar condamnaţi în unele dosare, atât în ţară cât şi în străinătate.

Reamintim că joi dimineaţa aproximativ 250 de ofiţeri din cadrul  Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi Piteşti, poliţişti ai IPJ Dolj, cu sprijinul jandarmilor de la IJJ Dolj şi GJMb Craiova, împreună cu luptători de la Serviciul de Intervenţie Rapidă, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) –  Serviciul Teritorial Craiova, au “sunat trezirea” în Bănie. În urma celor 33 de percheziţii efectuate în dosar, majoritatea în Craiova, au fost ridicate 7 computere, peste 15 telefoane mobile, mai multe documente şi înscrisuri, numeroase suporturi de memorie de tip CD şi DVD, stick-uri, zeci de cartele telefonice SIM, dispozitive electronice confecţionate manual, componente ale unor dispozitive skimming, două cărţi de identitate contrafăcute, diverse softuri pentru copierea şi transformarea de date electronice, carduri bancare şi aproximativ 4.000 de dolari.

Deşi cercetările oamenilor legii vizau şi traficul de arme, în urma descinderilor nu s-au descoperit arme deţinute ilegal, însă ancheta continuă.