Proiectul „Fii antreprenor” te ajută să începi propria afacere

0
465

Brand Academy, în colaborare cu Invest 4SEE a organizat, în această săptămână, la Craiova, seminarul de promovare a culturii antreprenoriale dedicat angajaţilor, studenţilor sau absolvenţilor de facultate care vor să-şi înceapă propria afacere, singuri sau în asociere cu alţi parteneri, şi care pot beneficia de training şi consiliere în management şi antreprenoriat în carul proiectului „APT – Antreprenoriat performant prin training şi consiliere”.

Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POSDRU), axa prioritară 3 “Creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi întreprinderilor”, domeniul major de intervenţie 3.1 “Promovarea culturii antreprenoriale”, proiectul se desfăşoară pe o perioadă de 24 de luni, până în august 2012, oferind sesiuni de instruire pentru 720 de cursanţi şi 150 de companii din trei regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov-Sud-Est şi Sud-Vest. Sesiunile de instruire, seminariile şi acţiunile de consiliere se vor ţine la Bucureşti, Craiova, Galaţi.

Incubatorul de afaceri – locul în care ideile se materializează

Cele trei centre vor funcţiona şi ca baze de susţinere logistică gratuită, punând la dispoziţia noilor antreprenori câte 10 birouri complet utilate, un secretariat comun, o sală de întâlniri, precum şi infrastructura completă de tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. Toate aceste beneficii dau şansa să pună pe picioare propria afacere în aşa-numitul incubator de afaceri, cu zece locuri disponibile. “Am început programul anul trecut, acesta este al doilea semnal pe care îl dăm  studenţilor, angajaţilor, tuturor celor ce vor să-şi deschidă o afacere, inclusiv celor care ocupă funcţie de conducere în cadrul unor întreprinderi şi vor să-şi dezvolte propriul business. Orice persoană care se regăseşte în grupul-ţintă şi are o idee de afacere se înscrie în proiect şi are şansa să-şi materializeze ideea, să intre intrând în incubatorul de afaceri pentru o perioadă de trei până la şase luni”, a declarat Valentin Preda, manager de proiect.

 

Cursurile susţinute în cadrul acestui proiect sunt complet gratuite şi abordează situaţii de business concrete cu care se confruntă antreprenorii din România. Sesiuniile de instruire sunt structurate pe două teme principale: Dezvoltarea competenţelor manageriale şi Dezvoltarea competenţelor antreprenoriale şi acoperă mai multe domenii de interes precum: management, dezvoltarea afacerilor, marketing, vânzări, achiziţii, resurse umane şi legislaţie.

 

Valentin Preda, manager de proiect:

„Toţi cei care vor să înceapă o afacere se gândesc la banii necesari investiţiei iniţiale. Până acum nu am putut face prea multe în această privinţă în afară de consilierea lor pentru a contracta un împrumut în bancă sau pentru a elabora un proiect cu care să câştige fonduri europene. În acest moment însă există discuţii pentru ca viitorii antreprenori să poată aplica dosare de împrumut şi să poată obţine până la 25.000 de euro, fără garanţii imobiliare, ci cu un control permanent din partea unităţii asupra activităţii firmei”.