„Am trăit o dată cu tine, am plâns o dată cu tine, am râs o dată cu tine”, „Ion Creangă din Craiova”, sunt câteva afirmații spuse de cei din sală. Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” a găzduit lansarea volumului „Înghețata și alte povestiri din anii 80”, autor Alexandru Băloi (Lisandru). La eveniment și-a anunțat participarea Iulia Teodorescu, fosta lui profesoară ce l-a îndrumat pe autorul primei cărți lansate să ia pixul în mână și cuvânt după cuvânt, metaforă după metaforă să umple paginile ale căror coperți ascund povestea tânărului de altădată.
„La 17 iunie 1969 apare pe lume, prin milă Divină, în familia lui Ion Băloi și Elena, zisă Lineta, fiul cel mic Alexandru Băloi, zis Lisandru. Scriitorul este al patrulea copil din familie, după frații săi: Trifu, Ionică și Cleopatra (Măria). Chiar ei sunt protagoniști ai diverselor întâmplări descrise în această carte. Urmează cursurile școlii generale în localitatea natală, liceul în orașul de lângă râul Olt – Slatina. Efectuează stagiul militar, urmează cursurile militare de ofițeri și ale Academiei Militare București, promoția 101, și, din 2017, se dedică scrisului. Lucrarea de față este lancea care sparge gheața indeciziei, cartea amintirilor și trăirilor din copilăria sa, pe care o intitulează sugestiv după o povestire: ÎNGHEȚATA și alte povestiri din anii 80”. Alexandru Băloi, în Postfața volumului.
De la poezie la proză
Cartea cuprinde 23 de amintiri ce prezintă copilăria, una dintre cele mai frumoase etape ale vieții autorului, în ultima parte publicul fiind consemnate cele mai importante date despre autor. Alexandru Băloi spune că această carte a luat naștere în 2017, începând cu 1 iulie. „este chiar copilăria unui copil de la țară”, așa cum descrie autorul cartea.
Învitată la acest eveniment a fost și prof. Iulia Teodorescu, ea spune despre autor că a impresionat-o candoarea cu care scrie și vede în el un copil, chiar dacă profilul fizic spune altceva. Tot ea spune că Lisandru stapânește perfect atât în poezie, cât și în proză arta literară. „În povestiri este viața copilului devenit adult, la țară, iar când este izbit de prima greutate, el învață să lupte, îar la pagina 90 spune: >> Și din acel moment, mi-am luat de la viață tot ce nu au vrut să-mi ofere alții, toată bucuria vieții am adunat-o în mulți ani la mine în suflet, sunt un munte de bucurie << Pe mine m-a impresionat foarte mult acest fragment deoarece tatăl meu care a fost ofițer m-a învățat să lupt”, a adăugat aceasta. „Olteanul nărăvaș” așa cum îl numește ea pe autor, despre care spune că are o strălucire dată de caracterul sanguin care involburează în trecerea lui tot ce cuprinde.
„carte de tren”
„Chiar dacă nu ar fi venit nimeni, eu tot aici aș fi fost. Eu scriu pentru mine, dar și pentru comunitatea din care vin. Am scos cartea într-un tiraj de 500 de exemplare, 8 dintre ele iau calea Bibliotecii Naționale a României. Nu am avut nicio reținere a scrie purul adevăr, toate povestirile sunt 100% reale.”, a spus Alexandru Băloi.
Autorul își informează publicul că titlul pe care îl are cartea nu este singura variantă la care s-a gândit și că una dintre opținile acestuia ar fi fost „Carte de tren”. Alexandru Băloi a dedicat cartea „Înghețată și alte povestiri din anii 80” părinților lui. „ >>Închin această carte mamei mele Elena, cunoscută ca Lineta, și tatălui meu Ion a lui Filip Băloi (n.r. cuvintele autorului din prefața cărții) << Mama mea s-a bucurat foarte mult când m-am dus cu această cărțulie la ea. Am zis: mamă în viața asta am reușit să scriu aceste două rânduri. A început să plângă.”, a mai spus acesta.
Tot el spune că are câteva lucrări pe care le va folosi în următoarele cărți pe care le va publica. Astfel, Alexandru Băloi pregătește publicului craiovean un volum de poezii, dar și un altul ce va cuprinde mici nuvele. Cu ocazia zilei de 8 Martie, autorul dedică tuturor femeilor următorul fragment din carte:
CADOUL
Veni 8 Martie, la ora cu pricina, ne duserăm noi, copiii, la școală mai devreme, pe la 5 după-amiază, să facem pregătirea, să-i arătăm lui dom’ profesor cadourile și să mai citim o dată textele.
-Hai, gata, treceți în bănci și fiecare va spune dacă a învățat textul, dacă nu, îl va citi, apoi va arăta ce cadou va dărui mamei lui, să vedem și noi minunățiile de cadouri, zise domnul profesor Mitrică Andreescu.
Și începură copiii: „eu i-am cules ghiocei”, „eu , bozățăi”, altul: „i-am cumpărat material de fustă”, altul: „i-am luat vază de flori”, și fiecare după mintea lui creață, cu ce cadou pe care îl luă.
-Tu, Trifache? – mi se adresă mie profesorul când ajunsei la rând, îmi zicea așa după fratele meu mai mare, mă alinta, cu alte cuvinte, numele meu era Alexandru.
-Eu, domnule profesor, i-am cumărat această floare mare, acest bujor frumos, un săpun și un parfum.
[…]-Bă, Trifache, în viața ta să nu mai dăruiești flori de plastic, mai ales unei femei. Nici la mort să nu duceți flori de plastic, asta așa, ca o paranteză! Te duci în pădure și culegi bozățăi de aia verzi de-i mănâncă vacile, și este un cadou mai nimerit. Parfumul, când îl cumpărați, să fie de femeie, dacă îl dați unei femei, și să nu căutați neapărat ca sticla să fie mare, pentru că parfumurile fine se țin în vase mici. Și săpun, bă Trifache, să nu-i dai niciodată unei femei, chiar dacă ar fi nespălată, că va interpreta acest gest altfel, încheie domnul Mitrică Andreescu prelegerea sa despre buna practică din viață.
