Capitalul românesc rezistă şi se extinde! „Farmec” a  deschis la Craiova primul magazin Gerovital din Oltenia

0
387

Într-o lume a comerţului, în care tot vorbim de multinaţionale şi de capitalul extern, iată că România încă mai are în protofoliul marilor producători interni şi companii de renume, ce luptă din răsputeri printr-un management adaptat provocărilor actuale să se menţină în top. Compania Farmec S.A., căci despre aceasta este vorba în continuare, deschide în Craiova, şi, de altfel, în Oltenia, primul său magazin Gerovital. Istoria renumitei societăţi debutează la 1889, când iau naştere laboratoarele Molnar Moser din care, în 1943, se desprinde, la Cluj Napoca, laboratorul Mol-Mos. De aici înainte începe dezvoltarea celei mai importante platforme de producţie a cosmeticelor din România. La cinci ani după Revoluţie din 1989, compania se privatizează prin metoda MEBO, având 100% capital românesc. Craiova intră, acum, pe harta de interes a producătorului clujean şi devine prima localitate din Oltenia în care produsele de odinioară şi cele actuale ale Farmec S.A. ajung mai repede la îndemâna clienţilor.

Să vorbeşti despre antreprenorii români autentici este, în ultimii ani, din ce în ce mai greu. Motivele sunt pe cât de diverse, pe atât de greu de depăşit. Fie că este vorba de nevoia unui sprijin financiar consistent care să le gireze acţiunile de dezvoltare pe termen mediu şi lung, fie că este vorba concurenţa pe o piaţă tot mai performantă din punct de vedere al raportului preţ/calitate, provocările marilor companii româneşti sunt tot mai prezente.

Investiţie 100% românească

farmecToate acestea au condus, în timp, la o decantare a capitalul autohton în manifestări de producţie nu la fel de extinse ca odinioară. Şi, totuşi, veşti bune primim pe acest segment. „Farmec”, cel mai important producător român de cosmetice, a deschis ieri primul magazin Gerovital din Craiova, al patrulea la nivel naţional. Acesta este primul dintre cele 15 noi magazine pe care compania clujeană intenţionează să le deschidă în România, pe parcursul acestui an.

          Situat central, în cadrul ansamblului comercial Electroputere Parc, aflat pe Calea Bucureşti, nr. 80, cu o investiţie de peste 50.000 euro, noul magazin Gerovital are o suprafaţă totală de 46 de metri pătraţi, oferind toate produsele din gamele Gerovital şi Aslavital, dar şi consultanţă permanentă legată de acestea, prin intermediul consilierilor prezenţi în magazin.

Comenzile pe online au depăşit aşteptările

          “În urma comenzilor multiple primite în magazinul online al companiei am decis să deschidem acest magazin Gerovital în Craiova, pentru a fi mai aproape de toţi iubitorii brandurilor noastre din inima Olteniei. Am deschis primele trei magazine Gerovital din România în ultima parte a anului trecut şi fiecare eveniment a fost primit cu entuziasm aducându-ne, totodată, noi solicitări din alte oraşe ale ţării. Anul acesta, Gerovital, cel mai iubit brand românesc, împlineşte 50 de ani şi ne dorim să îi surprindem plăcut pe românii din întreaga ţară, oferindu-le produsele îndrăgite în magazine specializate, unde pot alege ce li se potriveşte cel mai bine, cu ajutorul consilierilor noştri în frumuseţe. Craiovenii sunt aşteptaţi în magazin cu toate gamele brandurilor Gerovital şi Aslavital, dar şi cu surprize numeroase şi reduceri de preţ”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec S.A.

Dermoanaliza tenului, gratuită!

farmec 1În perioada 8-12 martie, clienţii vor beneficia de 20% discount la orice achiziţie din noul magazin Gerovital, iar primii 130 vor primi cadouri surpriză. De asemenea, craiovenii care vizitează magazinul vor putea efectua gratuit teste de dermoanaliză a tenului. Dermoanaliza durează aproximativ 5 minute şi ajută la stabilirea tipului de ten, prin folosirea unor măsurători instrumentale specifice care analizează nivelul de hidratare, elasticitate, nivelul de sebum şi gradul de pigmentare al pielii.

          Sub brandul Gerovital se reunesc, în prezent, game recunoscute internaţional şi atent create pentru îngrijirea părului, a pielii şi a tenului, printre care se numără Gerovital H3, Gerovital H3 Derma+, Gerovital Tratament Expert, Gerovital Plant, Gerovital Men şi Gerovital Sun. Conform datelor de piaţă Nielsen, Gerovital s-a menţinut şi în anul 2016 în poziţia de lider de piaţă pe segmentul produselor de îngrijire a tenului, cu o cotă de piaţă valorică de 23,3%, cât şi pe cel al tratamentelor cosmetice pentru păr, cu o cotă de piaţă valorică de 25,9%.

Foloseşte argilă pură

          Mai trebui evidenţiat că, cea de-a doua linie de produse disponibilă în magazinul dechis, ieri, la Craiova, Aslavital, are la bază argilă pură, 100% românească, provenită din Munţii Pădurea Craiului, fiind o gamă diferită de celelalte mărci prezente  pe piaţa din România.

          În prezent, reţeaua Farmec include 4 magazine Gerovital, dintre care primele trei au fost deschise anul trecut în Bucureşti (în Veranda Mall şi ParkLake Mall) şi Constanţa (în City Park Mall). De asemenea, compania deţine 8 magazine Farmec în Cluj Napoca (3 magazine), Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Braşov. Compania înregistrează o medie lunară de 12.000 clienţi, persoane fizice, în magazinele de brand, iar valoarea medie a coşului de cumpărături pentru comerţul tradiţional este de aproximativ 50 lei.

Farmec SA Cluj-Napoca, o istorie de 127 de ani

          Farmec SA Cluj-Napoca, cel mai mare producător român de cosmetice, este un brand emblemă pentru România, al cărui portofoliu impresionează o lume întreagă prin produse mereu actuale şi moderne, concepute în laboratoare performante. Compania are acreditări internaţionale ale proceselor de fabricaţie şi comercializează produsele din portofoliu în peste 30 ţări.

          „Farmec este mai mult decat un loc de muncă, este laboratorul unde se amestecă inovaţia, cercetarea, emoţia de a crea, produce şi promova un nou produs, bucuria rezultatelor excelente şi dorinţa de a fi mereu mai buni” a mai punctat Mircea Turdean.