Boko Haram a jurat “supunere” faţă de Statului Islamic

0
359

Organizaţia islamistă nigeriană Boko Haram a jurat credinţă grupării jihadiste Stat Islamic. Jurământul apare într-un mesaj audio în limba arabă, subtitrat în engleză, care i-ar aparţine liderului Boko Haram, Abubakar Shekau. “Ne anunţăm supunerea faţă de califul musulmanilor (…) şi vom asculta şi ne vom supune în vremuri dificile şi de prosperitate, la greu şi la bine, şi vom îndura să fim discriminaţi şi nu vom contesta regimul celor de la putere, cu excepţia cazului unei infidelităţi evidente în legătură cu care există o dovadă de la Allah”, se arată în mesaj. Liderul grupării Stat Islamic, Abu Bakr al-Baghdadi, s-a autoproclamat calif al musulmanilor. Sâmbătă, gruparea extremistă nigeriană a fost acuzată de comiterea a patru atacuri cu bombă, soldate cu 54 de morţi şi 143 de răniţi potrivit poliţiei, în oraşul Maiduguri din nord-estul Nigeriei, capitala statului Borno şi locul de origine al Boko Haram. Jurământul de credinţă faţă de Stat Islamic intervine în timp ce militanţii Boko Haram se adună în oraşul nord-estic Gwoza, considerat cartierul lor general, pentru o confruntare cu forţa multinaţională condusă de Ciad. Deşi autenticitatea mesajului nu a putut fi verificată independent, acesta intervine la câteva săptămâni după o informaţie pe noul cont de Twitter al Boko Haram potrivit căreia consiliul shura al grupării lua în considerare posibilitatea de a se alătura organizaţiei Stat Islamic. Contul de Twitter, mesajele video tot mai dese şi mai abile de la Boko Haram şi o nouă unitate de media sunt considerate semne că gruparea este ajutată de propagandiştii Statului Islamic. Boko Haram a urmat exemplul grupării SI în august, proclamând un califat islamic în Nigeria care a ajuns să acopere o regiune de dimensiunea Belgiei. Gruparea SI a proclamat un califat islamic în teritorii vaste din Irak şi Siria pe care le controlează. Gruparea nigeriană a început de asemenea să publice înregistrări video cu decapitarea unor ostatici, după modelul SI. În mesaje video de anul trecut, liderul Boko Haram Abubakar Shekau le-a transmis salutări lui al-Baghdadi şi liderilor reţelei teroriste al-Qaida. Dar Boko Haram nu a fost niciodată afiliată al-Qaida, probabil din cauză că liderii reţelei teroriste consideră că masacrarea la întâmplare a civililor musulmani încalcă legea islamică, potrivit analiştilor.