Pentru PSD Filiaşi a devenit deja o tradiţie ca de 8 Martie să ofere flori femeilor din Filiaşi. Nu au făcut excepţie nici în acest an. Social-democraţii au trecut prin piaţa din localitate, la magazine şi la instituţiile din oraş, pentru a-şi arăta gestul de preţuire faţă de doamne şi domnişoare. Evenimentul nu a fost unul lipsit de surprize, plăcute speră pesediştii, pentru că alături de preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu, şi consilierul judeţean Fănel Văduva, în fruntea social -democraţilor s-a aflat şi primarul Nicolae Stăncioi.
În faţa sediului PSD din Filiaşi, la primele ore ale dimineţii, a fost, ieri, o mişcare de trupe impresionantă. Peste 300 de membri şi simpatizanţi s-au adunat pentru tradiţionalul, deja, eveniment de 8 Martie. În jurul orei 9.30, aceştia au plecat în oraş pentru a oferi flori doamnelor şi domnişoarelor pe care le-au întâlnit. Nu a scăpat nici o femeie care să nu primească o garoafă şi urările tradiţionale. „Nu mă miră gestul celor de la PSD, pentru că ştiu că fac acest lucru în fiecare an. Nu sunt ca alţii de la alte partide, care, de exemplu, ne-au oferit mărţişor sau floare doar în aceast an, pentru că în vară este campanie electorală. Le mulţumim pentru gestul frumos şi le dorim şi noi o primavera frumoasă”, a declarat Ileana Enache din Filiaşi.
„Oferim flori doamnelor şi domnişoarelor şi preţuirea noastră”
Pesediştii nu au uitat nici magazinele şi instituţiile din oraş. „Este o plăcere a noastră ca în fiecare an să facem o acţiune cu ocazia zilei de 8 Martie. Oferim flori doamnelor şi domnişoarelor şi preţuirea noastră. Doresc să le transmit doamnelor şi domnişoarelor din oraşul Filiaşi, şi din întreg judeţul Dolj, o primăvară frumoasă şi lini ştită alături de toţi cei dragi, şi să le mulţumesc pentru că în fiecare zi ne fac nouă, bărbaţilor viaţa mai frumoasă”, a declarat preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu. Consilierul judeţean Fănel Văduva, responsabil, din partea PSD Dolj, de oraşul Filiaşi, s-a arătat încântat de acţiunea social-democraţilor filişeni: „Organizaţia din Filiaşi este una dintre cele mai puternice şi importante din judeţul Dolj. Acţiunea de astăzi (ieri n.r.), a fost una reuşită, şi doresc să le mulţumesc tuturor celor implicaţi în organizare. Organizaţia PSD Filiaşi a fost la înălţime, la fel cum au fost şi toate doamnele şi domnişoarele cărora le-am oferit flori cu ocazia zilei de 8 Martie. Le mulţumesc că ne-au primit cu inima deschisă şi le doresc o primăvară frumoasă”.
„Poate a simţit că din partea celor de la PSD va primi mai mult sprijin”
De câteva săptămâni, în oraşul Filiaşi, circula zvonul că primarul PDL Nicolae Stăncioi este în negocieri cu PSD-ul. Toate discuţiile s-au confirmat ieri, când în fruntea social-democraţilor filişeni, alături de liderul PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu, şi consilierul judeţean PSD Fănel Văduva s-a aflat şi Nicolae Stăncioi. A fost o surpriză a celor de la PSD pentru locuitorii oraşului Filiaşi. Reacţiile femeilor din Filiaşi au fost pozitive, fiind totuşi surprinse atunci când li se ofereau florile din partea lui Nicolae Stăncioi şi a Organizaţiei PSD Filiaşi. „Nu mă interesează din partea cărui partid candidează primarul Nicolae Stăncioi. Important este ca pentru ora- şul Filiaşi să se realizeze ceva. Sunt foarte multe de făcut şi poate a simţit că din partea celor de la PSD va primi mai mult sprijin, pentru că de la cei de la PDL nu prea s-a văzut că a fost susţinut. Îmi doresc foarte mult ca primarul oraşului Filiaşi să creeze locuri de muncă şi să introducă apă şi canalizare pe toate străzile din oraş. Dacă primarul Nicolae Stăncioi va face aceste lucruri cu ajutorul celor de la PSD, îi doresc mult succes”, a spus Ioana Staicu.
Primarul oraşului Filiaşi, Nicolae Stăncioi:
„Ziua de 8 Martie este importantă pentru noi, bărbaţii, pentru că putem să arătăm preţuirea noastră celor care de-a lungul timpului ne-au învăţat ce este iubirea, grija, tandreţea, şi care ne sunt alături zi de zi ca mame, surori şi fiice. Astăzi am mers prin oraş, alături de organizaţia PSD Filiaşi, să împărţim flori doamnelor şi domnişoarelor, şi să le urăm o primăvară frumoasă. Îi asigur pe toţi locuitorii oraşului Filiaşi că în acest an vor avea parte de surprize plăcute, pentru că în sfârşit mai multe proiecte, la care lucrăm de câţiva ani, au fost aprobate şi vom începe să le implementăm, astfel încât nivelul de trai să fie acela pe care cu toţii ni-l dorim. Avem deja semnale pozitive şi din partea investitorilor. În curând se va deschide o fabrică de ulei ecologic în Filiaşi, care va crea în prima fază 70 de locuri de muncă. Am încurajat această investiţie, acordând anumite facilităţi investitorului, şi sperăm ca acesta să fie un semnal pozitiv şi pentru alţi investitori”.
Preşedintele PSD Filiaşi, Alin Golumbeanu:
„PSD este un partid deschis şi orice primire de noi membri este binevenită. Suntem în precampanie electorală şi este normal să întărim cât mai mult organizaţia, pentru că obiectivul nostrum este acela de a câştiga alegerile locale. Odată cu venirea domnului Nicolae Stăncioi alături de noi, PSD Filiaşi are un posibil candidat la Primărie, cu şanse reale de a-şi păstra funcţia”.
Incredibil…!!!!!! In orasul Filiasi candidatul PSD pentrul postul de primar este actualul primar PDL. Cetatenii din orasul Filiasi vor vota in masa PP-DD,pentru ca s-au saturat de ‘traseisti’ politici.Datorita ‘traseistilor’ politici orasul Filiasi este cel mai urat oras din Romania.
Bataie de JOC la adresa electoratului PSD, majoritatea cetatenilor din orasul Filiasi sunt nemultumiti si doresc ca PSD sa piarda alegerile.
Stati linistiti!
O sa vedeti ca la Filiasi o sa cistige un candidat independent,fara coloratura politica.
Eu…….hic….cu cine sa votez ca nu mai inteleg nimic?
Ce putea face la PDL?!
PDL-ul va ajunge ca PNTCD,astia au distrus tara.
Cetatenii orasului Filiasi acum inteleg de ce a fost oprit serialul concesiunilor .Acest serial va continua sigur dupa alegeri dar nu in presa ci in alta parte.Succes PNL la urmatoarele alegeri,iar in scurt timp PDL si PSD vor avea soarta PNTCD.Atentie! PSD,cine nu asculta si respecta propriul electorat sigur ajunge in opozitie.
sunteti niste cacaciosi, sa pierdeti alegerile
nu ieste nici o surpriza, finca presedintele psd si cu bebe rosioru il tirasc de sase luni pe primar prin circiumi cu scopu de al convinge sa treaca la iei. surpriza mare si placuta ar fi ca luni primaru sa spuna ca a fost hinoptizat si ca au facut pozele de 8 martie fara voia lui(prietenii stiu de ce !)
Sincer sa fiu nu pot sa votez PSD Filiasi la urmatoarele alegeri din simplu motiv ca nu au oameni competenti.Daca aveau un singur om competent il propuneau pentru postul de primar.Orasul Filiasi este condus de opt ani de domnul Nicolae Stancioi,dumneavoastra va place cum arata acest oras ? Sa ne reamintim ca Ceausescu in 24 de ani a construit o tara.
Cit oi fi eu de turmentat dar nu pot sa votez PSD.Astea de la PSD au inebunit eu cred ca ei vor ajunge ca PNTCD cu asemenea oameni . Mai mare rusinea dracu sa mearga cu Stancioi prin oras cind pina mai alaltei se injurau ca la usa cortului.
Vreau sa dau o dedicatie pt comentariul postat de Whisky: Bai baiatule banuiesc ca esti membru PNL si te rog sa te uiti in ograda proprie,CU CINE VENITI VOI IN FATA FILISENILOR CA SI CANDIDAT LA FUNCTIA DE PRIMAR CU dumbrava??????????????????????????????????? PENELEUL ERA UN PARTID AL ELITELOR AL INTELECTUALILOR TE ROG SA-MI SPUI UNDE SE INCADREAZA dumbrava?????????CRED CA SI VOI SINTETI PE URMELE PESEDEULUI ……………..SA-I VEDEM PE ASTEA DE LA PDL CU CE VIN . HAI NOROC SI SANATATE
Citez din ziar. Peste 300 de membri şi simpatizanţi s-au adunat pentru tradiţionalul, deja, eveniment de 8 Martie. 300…!? Ha,ha,ha, mai taie din ele.
Ma nea` Nicule tot bagaboanta electorala esti bre` ? Mergi in penzia ta si creste`ti nepotii .. rusineee… nu ai facut nimic pentru Filiasi ma baiatule … gropi, caini …multa mizerie, gunoaie, spaga ..plantarea neamurilor tale la institutii bugetare, rusine … huoooo
Cu cine vine pdl?!
Pot sa l aduca si pe Irinel Popescu,nu mai au nici o sansa.
A fost cea mai crunta dictatura dupa 89.
Eu cred ca singura salvare este de la PDL sa vina cu un om nou ca la psd si pnl este o ciorba REINCALZITAAAAAAAAAAAAAAAAAAA……………
Comments are closed.