Marco Migliara, reprezentant al  Comisia Europeană FTJ în România  : “De data aceasta ne așteptăm la o abordare aplicată”

0
606

Astăzi, la sala mare a Prefecturii Dolj, a avut loc evenimentul de prezentare a oportunităților de finanțare a programului de tranziție justă, sesiune dedicată autorităților publice. Apoi, discuțiile s-au mutat la Consiliul Județean Dolj, unde s-a desfășurat sesiunea dedicată mediului privat.  412 milioane de euro pot fi accesate de autoritățile publice și de IMM-urile din Dolj pentru proicte verzi și de susținere a economiei verzi. Prezentarile au fost sustinute de:  Bogdan Pășcuț – secretar de stat MIPE; Ovidiu-Vasile Cîmpean -secretar de stat MIPE; Marco Migliara – reprezentant Comisia Europeană FTJ in România și Alexandru Coca – reprezentant Comisia Europeană FTJ in România.

          La sediul Palatului Administrativ, au avut loc două ședințe de prezentare a oportunităților de finanțare nerambursabilă prin Planul Teritorial de Tranziție Justă. Împreună, autoritățile publice și mediul de afaceri din județ, pot accesa acest program de finanțare pentru mai multe componente care să asigure tranziția către o economie sustenabilă: dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului, sprijinirea tranziției forței de muncă, investiții pentru întreprinderi mari, energie verde și mobilitate nepoluantă și pentru ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de declinul economic. “Scopul Planului Teritorial al județului Dolj, finanțat prin Fondul pentru Tranziție Justă, este acela de a atinge câteva obiective importante pentru dezvoltarea regiunii, conform cerințelor unei economii verzi: peste 300 de întreprinderi noi, aproape 2000 de noi locuri de muncă, peste 5000 de șomeri care vor beneficia de sprijin, 4.000 de gospodării aparținând persoanelor cu venituri reduse care vor fi sprijinite pentru a îndeplini condițiile de prosumatori, aproape 60 de ha de teren ce vor fi decontaminate sau vor beneficia de reconversie și 50 mW capacitate de producţie suplimentară din energii regenerabile. Este foarte important ca fiecare dintre părțile care sunt interesate de accesarea acestor fonduri să înceapă să își pregătească deja strategia de dezvoltare și proiectele”, a precizat Cosmin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.

Ne vom asigura că vom avea o absorbție de 100% a fonduri europene

       Secretarul de stat, Ovidiu Vasile Câmpean, a subliniat faptul că  doar pentru județul Dolj sunt alocați 412 milioane euro, iar alocarea pentru programul regional, este aproape dublu față de 2014-2020. Ținând cont de aceste cifre, și de PNNR și de Anghel Saligny, cred că mesajul cel mai important este că trebuie să ne mișcăm de trei sau de patru ori mai repede și mai eficient decât am făcut-o în perioada 2014-2020 pentru a ne asigura că la nivelul judeţului Dolj vom avea o absorbție de 100% a fonduri europene”, a mai spus secretarul de stat, Ovidiu Vasile Câmpean.

Reprezetantul MIPE a enunțat și câteva  principii care trebuie avute în vedere: transparență, încredere și parteneriat. “Îmi doresc ca dumneavoastră și toți beneficiarii din fonduri europene să știe absolut orice informație despre acest program, la fel câte știu și eu sau noi de la această masă. Deci ne dorim să fim transparenți, să pregătim astfel de evenimente de informare, să nu lansăm niciun ghid finanțat din fonduri europene fără să implicăm beneficiari europene. Prin urmare, să ținem cont de părerile dumneavoastră în redactarea ghidurilor de finațare.  Este nevoie de parteneriat între minister și autoritățile locale, dar și între autoritățile locale și societate civilă sau mediul privat, pentru că veți vedea, din acești bani, jumătate vor merge către mediul privat, mediul de afaceri și dânșii vor avea nevoie de sprijinul autorităților publice, atât la nivel local, cât și la nivel central, pentru a-și obține autorizația de construire, avize etc”, a completat secretarul de stat Câmpean.

Prin Programul Tranziţie Justă sunt alocaţi 2,53 miliarde euro pe șase județe. Cele șase județe au fost selectate pentru că aici se produce 60% din poluare , iar obiectivul Comisiei Europene și a Guvernului este ca prin acest program să se atenueze impactul trecerii de la o economie care poluează la o economie verde bazată pe proprietate private şi pe economie viitorului.  “Priorităţile acestui program sunt: dezvoltarea întreprinderilor şi a antreprenoriatului, sprijinirea tranziției forței de muncă, investiții pentru întreprinderi mari, energie verde și mobilitate nepoluantă și ecologizarea și reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin  sau în transformare.  Pentru județul Dolj, rezultatele așteptate sunt: 375 de întreprinderi nou înființate, 1800 de locuri de muncă create în unitățile care beneficiază de sprijin, aproape 1000 dintre întreprinde care vor beneficia de finanțare din fonduri europene. 50 de MW produși din surse de energie regenerabilă și 4000 de gospodării sprijinite pentru a dobândi statutul de proconsumator”, a precizat Ovidiu Vasile Câmpean.

“Pregătim două apeluri  unul pentru micro-întreprineri”

Prin acest Program se finanțează și IMM-uri și microîntreprinderi. Pe lângă finanțările pe care le pot accesa direct IMM-urilor sau microîntreprinderilor mai sunt finanțări și pentru autoritățile publice locale pentru dezvoltarea de parcuri industriale, tot în ideea de a crea infrastructură pentru a veni în sprijinul mediului privat și al creșterii economice de la nivelul județului Dolj. Aici va fi un apel cu o valoare maximă finanțată de 10 000 000 de euro.  “Așadar, pregătim două apeluri, unul pentru micro-întreprineri existente cu o vechime de un an și cu granturi de 200.000 de euro, este schema minimis clasică, cu sumă nerambursabilă din fonduri europene de 100% din valoarea eligibilă a proiectului. Pregătim totodată un apel similar și pentru start-up la nivelul județului. Pentru IMM-urile, cu mai puțin de 250 de angajați, vom pregăti două apeluri interesante, unele dintre cele mai bune apeluri pentru mediul privat de la nivel național, unul cu granturi  între 200.000 și 2.000.000 de euro și între 2.000.000 de euro și 5.000.000 de euro, deci vor putea fi investite sume în dezvoltarea economică a judetului Dolj, cu o finanţare nerambursabilă de 70 % pentru privați. Obiectivul principal al acestor apeluri este crearea de locuri de muncă bine plătite, în economii și în industrii care aduc valoare adăugată”, a explicat secretar de stat.

Un alt apel este sprijinirea tranziției forței de muncă

Un alt apel este sprijinirea tranziției forței de muncă, beneficiarul fiind AJOFM, dar  se propune realizarea un parteneriat extins AJOFM – unități administrativ-teritoriale – universități și societate civilă -, tocmai în ideea de a pregătiri acele cursuri de formare și acele proiecte de reconversie profesională țintite pentru acei angajați care își pierd locuri de muncă cu noi calificări pentru finanțări, pregătite cu mediul privat. “Ne propunem așa cum am zis să finanțăm 4.000 de gospodării care să dobândească statutul de proconsumator, adică să-și pună panouri fotovoltaice pe case astfel încât factura la energie electrică să tindă spre 0. Un criteriu pe care îl impune programul este ca aceste gospodării să fie din categoria cu persoană cu venit redus, deci se combate sărăcia energetică prin această masură. Pe urma un alt apel pentru comunitățile energetice. Deci vom finanța producția de energie regenerabilă în parteneriat, adică dacă sunt autorități publice locale, comune de exemplu, care poate nu-și permit să întrețină un parc fotovoltaic sau nu au neapărat resursele pentru a angaja experți pentru a pregăti un astfel de proiect, se pot finanța parteneriate între 2-3 unități administrativ-teritoriale învecinate. Noi vom finanța producția de energie din resurse rezenabile pentru consumul public”, a conchis Ovidiu Vasile Câmpean, secretar de stat în MIPE.

“La nivelul judeţului Dolj discrepanţele dintre localități sunt destul de semnificative”

Marco Migliara , reprezentant al  Comisia Europeană FTJ în România  a subliniat faptul că această tranziție este costisitoare, implică sume mari de bani și eforturi şi destabilizări din punct de vedere economic şi social. Tocmai din acest motiv Comisia Europeană a creat acest fond pentru tranziție justă. “Este ca o recunoaștere a faptului că nu toate sunt statele din UE pornesc de la acelaşi nivel în trecerea prin acest proces şi trebuie să ne raportăm la aceste dezechilibre, care se vor manifesta la nivel local. Vorbim în general despre judeţe, dar ştim că în România toate aceste lucruri se reflectă în comunităţile mai mici și fondul acesta de tranziție este destinat exact comunităților acestea mici care vor lua în piept  transformările care vor urma.  Toate localitățile acestea nu există singure, ele fac parte dintr-un mecanism socio-economic mai mare și trebuie avut  în vedere acest lucru, pentru că știm că la nivelul judeţului Dolj discrepanţele dintre localități sunt destul de semnificative. De aceea și la planul local și la programul național pentru tranziție justă sperăm pe o abordare aplicată.  Această abordare aplicată indicativ, care a fost luată în considerare la semnarea programului, trebuie dusă acum mai departe prin măsurile de implementare.  Și așa că ne bazăm pe autoritățile naționale, dar și pe autoritățile locale să implementeze un sistem de administrare în acest sens la nivel local, care să fie eficient și reprezentativ”, a spus Marco Migliara, reprezentant Comisia Europeană FTJ in România.

“Cheltuielile făcute în acest program trebuie să ajungă la comisie până în 2026”

Reprezentantul CE a mai susținut că intervenţia acestui fond se justifică prin faptul că această tranziția trebuie să aibă loc și este o necesitate, iar prin mecanismele sale trebuie cumva să facă trecerea de la realitatea existentă şi să diminueze impactul la această tranziție şi vor trebui să se plieze pe următoarele cerinţe. Ceea ce tebuie avut în vedere este faptul că termenele acestui program de tranziție justă sunt mai reduse decât cele ale programelor pe care le cunoașteți deja. “Cheltuielile făcute în acest program trebuie să ajungă la comisie până în 2026, aşa că trebuie trecut la implementarea rapidă a proiectelor. Acesta este un program care reformează contextul socio-economic, iar proiectele trebuie să fie sustenabile pe termen lung. Trebuie să vedem ce finanțări sunt disponibile la nivelul programelor de finanţare europene, iar conceperea proiectelor ce vor urma, trebuie să fie făcută cu foarte mare atenție. Din acest motiv sunt și linii diferite de asistență tehnică,şi o sugestie ar fi să depuneţi o solicitare pentru această linie de asistenţă tehnică împreună cu judeţul Gorj, pentru că în contextual tranziţiei energetice cele două judeţe au background comun.”, a subliniat Marco Migliara, reprezentant Comisia Europeană FTJ in România.

 Să accesați aceste fonduri europene și să aveți parcuri industriale

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a încercat să le creioneze primarul prezenți în sală câteva exemple de proiecte ce s-ar plia foarte bine pe cerințe, dar și pe specificul zonei. “Din punctul acesta de vedere cred că este foarte important ca pe zonele unde șomajul este mare să găsiţi niște terenuri, să accesați aceste fonduri europene și să aveți parcuri industriale, că e vorba de fabrici de conserve, de ceea ce se produce în general si este căutare în Judeţul Dolj. Apoi avem terenuri contaminate. Aici l-am rugat pe domnul președinte Cosmin Vasile să vedem ce facem cu haldele de cenușă din Şimnic, pentru care Craiova nu poate accesa fonduri, pentru că nu ste pe UAT-ul nostru, dar asta înseamnă totuși că poate să acceseze aceste fonduri Consiliul Județean împreună cu localitatea respectivă și împreună, evident, cu proprietarul terenurilor care este CET Craiova, astfel încât să putem să scăpăm de acea poluare din zona respectivă care ne cauzează și nouă probleme, dar și localităților din jur. Sigur aici valoarea este de 10 000 000 de euro, poate gasiţi soluţii să putem să mergem pe sume mai mari, pentru că suma mi se pare totuşi foarte mică.  Apoi puteţi să puneți panouri fotovoltaice, astfel încât să vă asigurați consumul de iluminat public. Așa cum a crescut prețul la curent în ultima perioadă și cum se spune că va creşte şi în următorii ani, este important ca să faceți această investiție și dacă puteți să faceți prin fonduri europene, este foarte bine. De asemenea, noi Craiova am dorit la ghiduri să solicităm o sumă mai mare, pentru că ne-am identificat deja 10 hectare de tzeren pentru care așteptăm să accesăm  bani, să putem să ne asigurăm iluminatul public în tot municipiul, dar sigur că suma de 10 000 000 de euro nu este suficientă. Și apoi sunt aceste microbuze sau autobuze electrice pe care oricare dintre dumneavoastră le poate folosi și poate accesa fonduri pentru ele”, a spus edilul Craiovei, în expunerea