Dan Petrescu: “La Craiova va fi un meci cu de toate”

0
717

Dan Petrescu, antrenorul campioanei României, CFR Cluj, a prefaţat meciul cu Universitatea Craiova, din etapa a 25-a a Superligii, programat sâmbătă, de la ora 20, pe arena “Ion Oblemenco”. “Bursucul” se aşteaptă la un stadion plin, deşi în Bănie interesul pentru acest aşa-zis derby este extrem de scăzut, în ciuda promovării sale intense de către salariaţii clubului din Bănie. Degeaba, fiindcă dezgustul fanilor faţă de jocul echipei este la cote maxime, mult peste dezamăgirea produsă de rezultate. Actualul lot pur şi simplu le repugnă suporterilor, cu aceiaşi jucători blazaţi, lipsiţi de valoare, plătiţi extrem de bine, care nu catadicsesc nici măcar să alerge. Umiliţi de copiii Farului şi de bucătarii de la Botoşani, purtătorii ilegali de tricouri alb-albastre nu mai simt însă ruşinea, mai ales după episoadele Ocna Mureş sau înfrângerea cu echipa lui Mititelu. Pe lângă lotul ticsit de jucători antipatici, Craiova are şi un antrenor, care, deşi este oltean, nu are niciun fel de performanţă şi s-a dovedit extrem de neinspirat în primele meciuri de anul acesta.

Dar iată discursul lui Petrescu înainte de venirea în Bănie:

„Înfrângerea de duminică nu a fost un şoc, până la urmă am pierdut cu FCSB, dar am pierdut foarte târziu. Mie mi-a părut foarte rău, dar nu ai ce să mai schimbi. Am revăzut meciul, cred că cei doi portari au fost cei mai buni de pe teren şi asta spune tot. A fost un gol cu doi jucători de la FCSB împotriva a nouă de la CFR. Înseamnă că au calitate maximă cei doi jucători dacă au reuşit să se strecoare printre nouă jucători. În fotbal se mai întâmplă şi goluri de acestea, când nu te aştepţi. Micile detalii fac mereu diferenţa. La Craiova va fi ca întotdeauna, meciuri cu de toate, cu goluri în ultimele minute, dramatism, meciuri cu intensitate maximă, echilibrate. Mă aştept să fie la fel, cu stadion plin şi cu un adversar rănit după meciul cu Farul. Greşeala lui Araluskis nu ai cum să o faci de două ori, au pierdut, dar şi-au asumat. Eu rămân la părerea că în play-off toate echipele se vor bate la titlu, inclusiv Craiova. Cred că este cel mai strâns play-off de când s-a înfiinţat acest sistem. Acolo vor fi meciurile decisive, în play-off. Meciul cu Lazio e un meci pe care un fotbalist vrea să îl joace, un antrenor vrea să stea pe bancă. La Roma, pe un stadion extreordinar, unde CFR a mai fost. Acolo presiunea va fi pe Lazio, nu pe noi”, a declarat Dan Petrescu într-o conferinţă de presă.