Vladimir Putin şi Emmanuel Macron au discutat despre procesul de pace din Siria

0
412

Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său francez Emmanuel Macron au discutat telefonic, astăzi, despre procesul de pace din Siria şi despre criza din estul Ucrainei, potrivit unui comunicat de presă al Kremlinului. Cele două părţi şi-au exprimat interesul pentru avansarea discuţiilor de la Geneva dintre delegaţia regimului sirian şi cea a opoziţiei unificate, în urma acordurilor convenite la Congresul Dialogului Naţional Sirian de la Soci, de la 30 ianuarie. „A fost o discuţie temeinică despre perspectivele de soluţionare a crizei din Siria prin mijloace politice. Cei doi preşedinţi au subliniat importanţa consolidării coordonării dintre Rusia şi Franţa cu privire la aspectele cheie ale problemei siriene”, potrivit comunicatului Kremlinului. Putin şi Macron au mai discutat şi despre criza din estul Ucrainei, precum şi despre participarea preşedintelui francez la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, în luna mai. „Cei doi şefi de stat au schimbat opinii cu privire la problemele presante ale relaţiilor ruso-franceze, inclusiv pregătirile pentru vizita lui Macron în Rusia, în luna mai, şi participarea la Forumul Economic Internaţional de la Sankt Petersburg (SPIEF). În timpul unor discuţii despre probleme comerciale, economice şi de investiţii, Putin l-a informat pe omologul său cu privire la rezultatele întâlnirii sale recente cu reprezentanţi ai celor mai importante companii franceze”, a mai anunţat preşedinţia Rusiei.