Jocurile Olimpice de iarnă 2018: O ediţie cu accentuată simbolistică politică!

0
424

După ce a găzduit Jocurile Olimpice de vară de la Seul, în 1988, Coreea de Sud organizează pentru prima dată şi Jocurile Olimpice de iarnă. Este a treia ediţie a acestei mari manifestări sportive găzduite de Asia, după Sapporo în 1972 şi Nagano în 1998. Pyeongchang s-a bătut pentru atribuirea ediţiilor din 2010 de la Vancouver şi 2014 de la Soci, dar a devansat de această dată Munchen şi Annery. Şase din cele 12 amenajări speciale au fost construite în vederea actualei ediţii a JO de iarnă. Stadionul olimpic, care primeşte astăzi 35.000 de spectatori (ora 13.00), la ceremonia de deschidere, a costat 84 de milioane de euro şi va fi demontat după desfăşurarea tuturor probelor şi, apoi, a Jocurilor Paralimpice, cum s-a întâmplat la Grenoble şi Albertville. Oraşul are 43.000 de locuitori, ca şi Lillehammer (1994), din Norvegia, iar o parte dintre coreeni chiar nu sunt familiarizaţi cu unele discipline ale sporturilor de iarnă. Aşezat la poalele munţilor Taebaek, Pyeongchang găzduieşte centrele de biatlon, schi fond şi sărituri. Gangneog, o altă locaţie, aflat la o distanţă de 20 de kilometri, va găzdui probele de hochei şi schi alpin. Pyeongchang se află la o distanţă de 80 de kilometri de zona demilitarizată. Şi, după cum se ştie, cele două Corei vor defila împreună, ca în 2000, la Sydney, 2004, la Atena, 2006, la Torino. Ultima defilare comună a avut loc la Jocurile asiatice de iarnă Changchun (2007). Avionul care transporta delegaţia oficială nord-coreeană, având la bord pe Kim Yo Jong, sora liderului nord-coreean, Kim Jong Un, dar şi pe Kim Yong Nam, şeful statului Coreea de Nord, a aterizat în această dimineaţă pe aeroportul Incheon, de lângă Seul, potrivit televiziunii sud-coreene. Preşedintele sud-coreean, Moon Jae In, partizan declarat al dialogului cu Nordul face tot posibilul ca actuala ediţie a JO de iarnă să fie “una a păcii” şi să contribuie la dezamorsarea tensiunii din Peninsulă. La ceremonia de deschidere şi-au anunţat participarea vicepreşedintele american Mike Pence şi premierul japonez Shinzo Abe. 22 de sportivi nord-coreeni s-au încris la probele de schi fond, schi alpin, patinaj viteză şi patinaj artistic, iar 12 hocheiste fac parte din echipa unită a Coreei. Ultima participare a Nordului la JO de iarnă datează din 2010, când a fost prezentă cu un sportiv ce a concurat la patinaj viteză. Mai trebuie reamintit că sportivii nord-coreeni au medalii la JO de iarnă, la ediţiile din 1964 – Innsbruck şi 1992-Albertville. Sunt invitate pentru prima dată Ecuador, Eritrea, Kosovo, Malaiezia, Nigeria şi Singapore. Cel mai vârstnic participant este japonezul Noriaki Kasai (45 de ani), care şi-a început aventura olimpică la Albertville, în 1992, unde a obţinut trei medalii.