Jeff Sessions, confirmat în funcţia de procuror general al Statelor Unite

0
397

Jeff-SessionsSenatorul republican de Alabama, Jeff Sessions, a fost confirmat de Senatul american în funcţia de procuror general al Statelor Unite şi implicit şef al Departamentului de Justiţie, în urma unor dezbateri aprinse în cursul cărora democraţii l-au acuzat de rasism. Nominalizarea lui Sessions a fost aprobată cu 52 de voturi pentru şi 47 împotrivă, doar un senator democrat, Joe Manchin din Virginia de Vest, a votat în favoarea confirmării. Senatorul ultraconservator în vârstă de 70 de ani a fost nominalizat de preşedintele Donald Trump şi este văzut drept o inspiraţie pentru politicile antiimigraţie ale noii Administraţii de la Casa Albă. Sessions va conduce Departamentul de Justiţie, care are aproximativ 113.000 de angajaţi, inclusiv 93 de procurori federali. Democraţii, dar şi organizaţiile pentru drepturi civile şi imigraţie şi-au exprimat temerile cu privire la anumite afirmaţii cu conotaţii rasiste făcute în trecut de Sessions, care de altfel l-au împiedicat să obţină un post de judecător federal în anul 1986. La rândul său, în urma dezbaterilor aprinse din Senat, republicanul a declarat că “denigrarea celor care nu sunt de acord cu noi nu cred că este un lucru sănătos pentru instituţia noastră”.