Doljean de 72 de ani dipărut săptămâna trecută, căutat de poliţişti

0
363

Poliţiştii doljeni s-au mobilizat şi caută un bătrân de 72 de ani, din comuna Sadova, care a plecat de la domiciliu în weekend şi nu a mai revenit. Ultimul cu care a vorbit bătrânul a fost fiul său, căruia i-a spus că a rămas cu maşina împotmolit în câmp. Oamenii legii au descoperit autoturismul, un Renault Symbol, sâmbătă, în câmp, pe un teren din apropierea comunei Gherceşti. Maşina era închisă, fără urme de forţare, şi, culmea, în interior au fost găsiţi aproximativ 150.000 lei, bani despre care nici fiul nu ştia nimic.

Conform IPJ Dolj, vineri, 05.02.2016, lucrătorii Postului de Poliţie Bulzeşti, au fost sesizaţi de către Anton Marin, de 40 ani, din Craiova, cu privire la faptul că tatăl său Ghiorghe Marin, de 72 de ani, cu domiciliu în comuna Sadova, a plecat, joi, 4 februarie a.c., în comuna Bulzeşti, pentru rezolvarea unor probleme personale şi nu a mai revenit la domiciliu. Anton Marin le-a explicat poliţiştilor că, în jurul orei 13.00 -13.30, l-a sunat pe tatăl său, care i-a confirmat faptul că a plecat spre casă, dar s-a împotmolit cu maşina pe un câmp şi nu ştie unde se află. În urma unor activităţi de căutare, sâmbătă, 6 februarie, în jurul orei 16.30, a fost găsit autoturismul Renault Symbol al bărbatului dispărut, în câmp, la o distanţă de circa 3,5 km de DJ 643F. Autoturismul era închis, asigurat, fără a prezenta urme de forţare, iar persoana căutată nu se afla în acesta şi nici în împrejurimi. Mai mult, în maşină oamenii legii au descoperit aproximativ 150.000 lei, sumă despre care nici fiul său nu ştia nimic. „De la data dispariţiei poliţiştii au demarat investigaţiile şi cautările, iar în dimineaţa zilei de ieri acestea au fost reluate în zona unde a fost gasit autoturismul, mai exact terenurile din zona Gherceşti-Mischii-Şimnic şi pădurea Bobaru. La activităţi au luat parte peste 20 poliţişti, agenţi de pază ai unei firme specializate şi voluntari din comuna Gherceşti”, a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Birouluid e presă al IPJ Dolj. Semnalmentele bărbatului dispărut sunt: înălţime 170-175 cm, circa 60 kg, constituţie astenică, ochi negri, ten deschis, păr alb, tuns scurt.  La data plecării era posibil să fie îmbrăcat în pantaloni şi sacou din velur, culoare maron, căciulă cu urechi, fular la gât, iar în picioare purta ghete din piele. Persoana în cauză a fost pusă în urmărire la nivel naţional. Reprezentanţii IPJ Dolj fac apel la toţi cei care pot oferi informaţii, să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze la numărul unic de urgenţă 112!