Răscoala de la 1907 – o rană încă deschisă

Pe 8 februarie 1907, a izbucnit la Flămânzi, în Moldova, cea mai mare răscoală a ţăranilor din România, una care nici acum, la mai bine de 100 de ani de la acele evenimente, nu a fost clarificată, atât în ceea ce priveşte cauzele care au produs-o, cât şi urmările ei. În Dolj a fost cel mai important centru al răscoalei, după cel din Moldova, sute de morţi, răniţi şi arestaţi fiind eroii acelor vremuri. Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Dolj este deţinătorul unui fond cuprinzător de documente, din care ne-am inspirat.

În Dolj, începutul mişcării a avut loc în noaptea de 1/2 martie 1907, la Negoiu, când ţăranii s-au răsculat. A urmat o perioada de aparentă acalmie, până în noaptea de 9/10 martie , când peste 400 de ţărani din Galicea Mare au plecat mascaţi împotriva arendaşului Sima Naiculescu. Au întrerupt comunicaţiile, au incendiat conacul şi dependinţele. Imediat, răscoala s-a răspândit la Moţăţei, Băileşti, Pleniţa Caraula, Vîrtop etc. La Moţăţei, primarul a fost ucis, iar la Ghindeni ţăranii l-au prins pe administratorul Hristea Luţu, căruia i-au tăiat nasul şi l-au aruncat în foc. Pe 13-14 martie, deja întreg judeţul era cuprins de răscoală, ţăranii nemaisuportând condiţiile grele impuse de moşieri şi arendaşi. Practic, în acele zile fierbinţi, s-au constituit patru centre de acţiune: I – în Băileşti, Galicea Mare, Pleniţa; al II-lea în zona Valea Stanciului, Gîngiova, Horezu-Poienari; al III-lea la Craiova – Podari – Livezi şi ultimul în nordul judeţului.

S-a tras în plin

Autorităţile erau deja în alertă şi, din păcate, până la urmă s-a ordonat deschiderea focului împotriva răsculaţilor. Divizia II a Corpului I Armată, comandată de generalul Gigurta, informa Prefectura Dolj despre evenimente şi cerea să i se comunice mandatul pe care trebuia să-l pună în executare. Instrucţiunile n-au întârziat să apară. Prefectul de Dolj le comunica primarilor din localităţile rurale, prin Nota nr. 3932/13 martie 1907, ca „în comunele în care au loc târguri săptămânale aceste târguri să fie suspendate”. De asemenea, comandantul Regimentului 1 Artilerie „Carol” comunica faptul că fuseseră arestaţi 172 de răsculaţi. Ordinele primite au fost clare. S-a deschis focul şi mai mulţi ţărani au fost omorâţi: 12 la Pleniţa, 30 la Terpeziţa, 42 la Băileşti, 20 la Rojişte etc. Deja, trupele începuseră să fraternizeze cu ţăranii, primarul de la Sălcuţa informând că, pe 3 aprilie un soldat a dat drumul răsculaţilor arestaţi. S-a încercat, de către autorităţi, o îndulcire a efectelor răscoalei, În a II-a jumătate a anului 1907  a avut loc o amnistiere, însă efectele nu au fost cele scontate: Inspectorii comunali informau că «… măsura nu a produs o impresie grozavă… nu ni s-a întâmplat să se audă ţăranii strigând „Să trăiască stăpânirea!”». Era şi greu, dacă nu imposibil, cu atât mai mult cu cât rămâneau morţii, iar proprietarii şi arendaşii erau despăgubiţi de statul român, chiar Regele Carol I intervenind în acest sens. Nici acum, după atâţia ani, nu sunt cunoscute toate datele răscoalei, interpretarea documentelor fiind în continuare subiectivă.