Marea Britanie: „Moştenitorul de rezervă”, o carte explozivă

0
502

Lansarea este anunţată pentru mâine 10 ianuarie a.c. dar presa britanică a publicat deja pe spaţii generoase fragmente din confesiunile ducelui de Sussex, fiul mai mic al Dianei, Harry (38 ani) şi într-un interviu acordat canalului britanic ITV, înaintea canalelor americane CBS şi ABC, acesta a făcut referiri la memoriile sale. Cartea ameninţă să dezbine şi mai mult familia regală. Harry avea 12 ani la moartea mamei sale, în accidentul de maşină din 1997. A refuzat să participe la încoronarea tatălui său, Regele Charles al III-lea, din luna mai, fiind stabilit împreună cu soţia sa Meghan Markle, în California, din 2020. În presa britanică reacţiile alternează între stupoare şi indignare, mai ales că Harry se referă, fără pudoare, la chestiuni intime precum pierderea virginităţii, consumul de droguri, neezitând să atace frontal familia regală. În particular confidenţele lui Harry se referă la uciderea a 25 de combatanţi talibani pe timpul misiunii din Afghanistan. Motiv pentru care mai mulţi înalţi gradaţi ai armatei britanice au considerat afirmaţia riscantă, posibilă de a fi învinuit de „crime de război”. The Guardian îl citează pe Harry acolo unde evocă dificultatea de a fi „supleant”. Şi cum tatăl său i-ar fi mulţumit Dianei, la naşterea sa: „Magnific! Mi-ai dat un moştenitor şi un supleant, misiune îndeplinită”. Familia regală păstrează tăcerea în faţa avalanşei de confidenţe.