Expunerea verde bancară, peste 5,1 miliarde de lei

0
404

Expunerea verde bancară s-a majorat începând cu luna iunie 2015, până la 5,1 miliarde de lei, la finalul lunii iunie 2021, însumând 4% din totalul expunerilor faţă de sectorul nefinanciar, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Expunerea verde a fost determinată conform metodologiei utilizate în Raportul Grupului de lucru CNSM privind sprijinirea finanţării verzi, fiind identificate creditele acordate pentru activităţi cu efect de diminuare a impactului asupra mediului sau de adaptare la schimbările climatice, explică BNR. În România au avut loc două emisiuni de obligaţiuni verzi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), ambele în anul 2021, cu o valoare totală de 327 milioane de euro, precizează Banca Naţională.