Peste 100 de percheziţii în ţară, la persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de două milioane de lei

0
738

Ieri dimineaţă, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin – Vale (jud. Giurgiu), au efectuat peste 100 de percheziţii  în 25 de judeţe, inclusiv Dolj, şi în Bucureşti, la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de două milioane de euro, prin comiterea mai multor infracţiuni.

Descinderile au avut loc atât la domiciliile unor persoane, cât şi la sediile unor societăţi comerciale şi instituţii, fiind puse în aplicare şi 15 mandate de aducere. Acţiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Giurgiu, pentru comiterea mai multor infracţiuni: ameninţare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare şi instigare la abuz în serviciu. 

Din cercetări a reieşit că mai multe instituţii din ţară ar fi efectuat plata unor achiziţii fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul acestora sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziţia era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepţii ale mărfurilor achiziţionate.

Aceste achiziţii ar fi fost făcute de la diferite societăţi comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleaşi persoane fizice, au sediul social şi domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate şi care au înregistrat venituri doar din încasări de la unităţi administrativ-teritoriale, instituţii de învăţământ şi alte instituţii. Acţiunile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenţie din cadrul serviciilor pentru acţiuni speciale şi al Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.