Eduard Iordănescu dă de înţeles că a negociat în ultimele zile preluarea postului de antrenor principal la Universitatea Craiova, dar a decis să continue la Gaz Metan Mediaş, următoarea adversară a Ştiinţei din campionat. Edi Iordănescu a publicat pe pagina sa de facebook un mesaj legat de viitorul său şi negocierile cu Craiova, echipă pe care speră să o antreneze la un moment dat şi pe care o va întâlni pe 31 ianuarie.
„Sunt legat contractual, dar şi sentimental de Gaz Metan şi de Mediaş. Sunt dator moral băieţilor să duc la capăt munca şi lupta alături de ei. Sunt dator suporterilor, care au crezut în noi şi ne-au susţinut joc de joc, sunt dator conducerii, care de când am venit mi-a dat putere de decizie totală şi necondiţionată la nivelul echipei. În concluzie, merg mai departe pe drumul pe care sunt. Craiova nu mai este de mult doar o echipă. Este un fenomen, o stare de spirit. Orice antrenor român cred că şi-ar dori ca într-o zi să aibă posibilitatea să antreneze Craiova, iar eu nu fac excepţie!! Cred că la Craiova se pot face lucruri deosebite, iar catalizatorul principal îl reprezintă publicul şi iubirea lui extremă pentru echipă şi culori. Am fost în mai multe momente adversar al Craiovei şi am trăit un sentiment unic. Nici nu îmi pot imagina ce ar însemna să reprezint culorile Craiovei…. Un titlu cu Craiova înseamnă că ţi-ai asigurat iubire pentru eternitate. Poate într-o zi….Între mine şi patronul Mihai Rotaru există o relaţie deja lungă de amiciţie şi deosebit respect. Mereu l-am considerat un om extrem de inteligent, foarte bine organizat şi cu o dragoste imensă şi necondiţionată pentru echipă. Vreau să-i mulţumesc pentru interesul profesional arătat de-a lungul timpului şi să-i urez baftă, mai puţin pe 31 ianuarie!!” este mesajul lui Iordănescu junior.