Universitatea Craiova a început stagiul de ptregătire din Antalya, alb-albaştrii fiind cazaţi la luxosul resort „The Land of Legends”
Universitatea Craiova a decolat ieri dimineaţă spre Antalya, unde va susţine un stagiu de pregătire de 18 zile, presărat cu 3 meciuri amicale, unul dintre acestea fiind programat pe 19 ianuarie cu formaţia ucraineană Vorskla Poltava, care a participat în grupele Europa League în acest sezon. Oltenii au zburat cu un charter de pe Aeroportul din Craiova şi vor fi cazaţi în resortul The Land of Legends din Belek, unul de cinci stele.
Mangia: „Îmi doresc ca jucătorii buni să rămână la echipă”
La plecarea de pe aeroportul din Bănie, antrenorul Devis Mangia nu a oferit detalii despre transferuri, însă spune că îşi doreşte jucători care pot creşte valoarea echipei. „În vacanţă m-am odihnit, nu am văzut niciun DVD cu jucători de la alte echipe. Nu am vorbit de transferuri. Dacă vom găsi soluţii pentru a îmbunătăţi echipa vom apela la ele. Să luăm jucători de dragul de a lua nu este bine. Este normal că au fost diverse propuneri în această perioadă, dar nimic concret” a spus Mangia. Tehnicianul a declarat că obiectivele echipei sunt locurile 1-2, în condiţiile în care jucătorii importanţi vor rămâne la echipă. „Ca obiectiv, ne dorim să fim mai sus decât anul trecut (locul 3, n.r). Important este să muncim bine în cantonament. Avem numai 3 amicale pentru că acesta este ritmul de meciuri din campionat, unul pe săptămână, pentru mine şi pentru staff-ul meu este important că avem timp să lucrăm la antrenamente. Nu au fost schimbări de lot importante, băieţii sunt obişnuiţi cu metodele de antrenament şi cu stilul de joc. Vom vedea şi jucătorii tineri dacă au calitate să urce la echipa mare. Îmi doresc ca jucătorii buni să rămână la echipă, dar nu am pus o condiţie în acest sens, fiindcă dacă sunt oferte bune pentru jucători şi club este normal să le dăm curs, nu se poate opune antrenorul politicii clubului” a precizat Mangia. Antrenorul s-a referit şi la plecarea lui Florin Gardoş de la Craiova: „Când un jucător îşi doreşte să joace mai mult şi nu o poate face la o echipă este liber să încerce în altă parte, este bine găsească soluţii mai bune pentru el. Eu am avut alte opţiuni pe acel post”.
Cicâldău: „Vreau să-mi continui ascensiunea”
Alex Cicâldău a oferit o scurtă declaraţie înainte de decolare: „Am fost acasă de Sărbători, am petrecut alături de familie. Venim după două săptămâni de pauză şi urmează o perioadă grea, dar trebuie să trecem prin ea, suntem jucători profesionişti. Îmi doresc ca 2019 să fie mai bun ca anul trecut, să am realizări cu echipa de club şi cu echipele naţionale. Vom debuta în campionat cu o deplasare foarte grea, contra uneia dintre cele mai bune echipe ale campionatului (Viitorul, n.r.). Nu ştiu dacă au fost oferte pentru mine, nici nu e cazul să mă gândesc la plecare, abia am venit la Craiova. Sunt bucuros că mi-a crescut cota de piaţă de când am ajuns la Craiova şi sper să continui ascensiunea. Dacă ar fi să-mi aleg o echipă dintre cele la care a jucat Adrian Mutu aceea ar fi Chelsea”.
Lotul Craiovei pentru cantonamentul din Antalya: Mirko Pigliacelli, Laurențiu Popescu, Eduard Stăncioiu, Cătălin Preduţ (portari), Radoslav Dimitrov, Ivan Martic, Isaac Donkor, Renato Kelic, Marius Briceag, Nicușor Bancu, Răzvan Popa, Tiago Ferreira, Cătălin Ion, Alexandru Sârbu (fundaşi), Matteo Fedele, Ovidiu Bic, Alexandru Mateiu, Alexandru Cicăldău, Lucian Buzan (mijlocaşi), Alexandru Mitriță, Cristi Bărbuț, Valentin Mihailă, Cesar Meza Colli, Raoul Baicu, Andrei Burlacu, Elvir Koljic, Nuno Rocha, Luis Niţu, Alexandru Zete (atacanţi).
Vlădoiu, împrumutat la Călăraşi
Fundaşul dreapta Ştefan Vlădoiu va fi împrumutat de Universitatea Craiova la Dunărea Călăraşi până în vară. Jucătorul de 19 ani a jucat în acest sezon la Sportul Snagov, formaţia pe care Universitatea a întâlnit-o în Cupa României. În schimb, mijlocaşul Lucian Buzan, care fusese împrumutat la Călăraşi pentru această stagiune, a revenit în Bănie, plecând cu lotul lui Devis Mangia în Antalya. Buzan nu s-a impus nici la formaţia lui Dan Alexa, unde a evoluat numai câteva minute în campionat şi un meci în Cupa României. Universitatea l-a împrumutat pe un alt fundaş dreapta, Florin Borţa, la divizionara secundă Petrolul Ploieşti.