Kovesi despre plângerea la CEDO: Doresc stoparea îngenunchierii procurorilor

0
41

Fostul procuror-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, miercuri, că plângerea pe care a depus-o la CEDO reprezintă ”o chestiune de principiu”, precizând că nu a cerut niciun fel de despăgubiri, ci doreşte ”stoparea îngenunchierii procurorilor”. “Nu este vorba despre bani. Prin cererea pe care am făcut-o nu am solicitat plata unor despăgubiri, ci vorbim de o chestiune de principiu. Am solicitat CEDO să constate că mi-au fost încălcate, în această procedură de revocare, anumite drepturi fundamentale: dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul la un recurs efectiv. Practic, ce s-a întâmplat? Într-o procedură în care eu nu eram parte şi vă reamintesc Curtea Constituţională a avut spre judecare un potenţial conflict, pe de o parte între Guvernul României şi preşedintele României, între ministrul Justiţiei şi preşedinte pe de altă parte, eu nu am fost citată, nu am avut dreptul să îmi fac apărare, nu am avut posibilitatea să intervin în proces. Mi s-a aplicat o procedură a revocării de către Curtea Constituţională, cu toate că, în Legea Curţii Constituţionale, această atribuţie de revocare sau de sancţionare a procurorilor cu funcţii de conducere nu este prevăzută. Deci, este o chestiune de principiu. Mai mult decât atât, a fost o decizie definitivă, ea nu poate fi atacată. Orice cetăţean al acestei ţări, care este supus unei proceduri prin care este sancţionat disciplinar sau este revocat din funcţie, are dreptul să conteste această măsură. Or, decizia CCR a fost definitivă fără drept de a fi contestată şi astfel am apreciat că mi s-a încălcat dreptul la un recurs efectiv. Este o chestiune de principiu”, a declarat Kovesi, la intrarea în sediul Parchetului General.

Fosta şefă a DNA a susţinut că nu solicită despăgubiri la CEDO, ci doreşte “stoparea îngenuncherii procurorilor”.