La 11 ianuarie 2019, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România împlinește un secol de serviciu credincios în slujba societății românești. După ce a trecut prin timpuri de toate felurile, supraviețuind onorabil și reunind în rândurile sale unele dintre cele mai ilustre condeie ale limbii române, UZPR se prezintă astăzi în același eșalon de frunte al marilor și altruiștilor slujitori ai societății civile.
În calitatea sa de organism de utilitate publică, fapt atestat ca atare prin însăși legea creației, UZPR activează, prin ziariștii ei, în cele mai importante canale de informare în masă, de la Televiziunea publică, Radio România și Agenția Națională de Presă, până la Trusturile private de Radio și Televiziune, de la presa militară, până la cotidiane și reviste de prestigiu, din țară și din diaspora.
Jurnalismul a fost și rămâne o breaslă de frunte care are ca etalon, la rându-i, efigia jurnalistului Mihai Eminescu și, ca reper actual, o renăscută Uniune profesională. Alături de conducere se află filiale puternice, în toată țara și în diaspora, care coagulează cele mai bune idei și acțiuni ale jurnalismului profesionist actual și în care sunt provocați la inițiative atât jurnaliștii seniori, cât și aspiranții și cei aflați în plină maturitate creatoare. Numeroase evenimente, parteneriate și publicații stau sub semnul UZPR. Seratele „Eminescu, jurnalistul” sau Premiile „Eminescu ziaristul”, Gala anuală a Premiilor UZPR sau Celebrarea Zilei Ziaristului Român, revista lunară de cultură Cronica Timpului, ziarul bilunar Certitudinea sau periodicul Revista UZP, precum și numeroasele proiecte, în colaborare cu instituții de prim rang, guvernamentale și neguvernamentale, dau consistență vieții acesti organizații. Dimensiunea internațională a UZPR este dată de demersurile pentru crearea viitoarei Uniuni a Presei din Balcani, precum și comunicarea strânsă cu organizațiile similare din statele vecine, din Europa și de pe alte continente.
UZPR continuă să-și consolideze rândurile și să atragă numeroși tineri jurnaliști, proporția acestora depășind deja 60%, un indiciu clar al faptului că organizația recunoscută a presei profesioniste este un reper în gazetăria autohtonă. În pragul aniversării propriului centenar, UZPR a accelerat și procesul de atestare profesională a acelor jurnaliști care, printr-o activitate susținută, fermă, fără să depună armele profesionale nici în cei mai grei ani ai cenzurii, se bucură astăzi de o binemeritată indemnizație la vârsta pensionării, pentru tot prestigiul pe care l-au adus presei românești.
UZPR continuă să deruleze numeroase proiecte de anvergură, în colaborare cu academicieni, cadre universitare, profesori, scriitori, cineaști, creatori de artă, și se mândrește să publice în fiecare an, sub semnul editurii proprii – Editura UZP, cele mai bune producții jurnalistice și literare ale membrilor săi. De altfel, prezența, în premieră, a Uniunii la recentul Târg de carte „Gaudeamus” a fost primită cu mare interes.
Pentru toate aceste realizări și pentru traiectoria de excepție prin vremuri, cu oameni dedicați, aprigi și onești, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România va face din ziua de 11 ianuarie 2019 un moment memorabil pentru întreaga presă din România. Va fi dezvelită o placă memorială pe strada Constantin Mille, la nr. 4, locul în care s-a semnat înființarea UZPR, pentru ca apoi jurnaliștii de top să celebreze momentul aniversar, la déjà legendarul local Capșa.
Mai departe, începând cu acea zi, debutează secolul al doilea al jurnalismului profesionist, care începe, iată, cu o sărbătoare a tuturor ziariștilor din România și va continua cu fiecare cuvânt pe care profesioniștii „istoriei în viteză” îl vor așterne în numele deontologiei, al slujirii opiniei publice mai presus de vreme și de vremuri.
Doru Dinu Glăvan
Președinte al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România