Un modern cabinet stomatologic, deschis în comuna Bucovăţ

0
2548

Locuitorii din comuna Bucovăţ, dar şi din localităţile vecine, inclusiv municipiul Craiova, beneficiază începând de ieri de servicii medicale stomatologice la cel mai înalt nivel. Un modern cabinet medical stomatologic şi-a deschis porţile în satul Bucovăţ, pe strada principală, chiar în apropierea sediului poliţiei.

În cadrul cabinetului, dr. Simona Popa, medic specialist în stomatologie, vine în întâmpinarea pacienţilor cu o bogată ofertă de servicii medicale. Investiţia, realizată pe fonduri europene, a pornit de la ideea de a transforma acest cabinet într-un spaţiu al comunităţii, un loc în care oamenii să poată beneficia de servicii stomatologice de calitate, în condiţii de profesionalism şi confort, fără a fi nevoiţi să părăsească localitatea.

 „Această investiţie este un argument în plus pentru faptul că serviciile publice, indiferent de natura lor, trebuie să ofere peste tot aceeaşi calitate, indiferent că vorbim de mediul urban sau rural, să dea dovadă de acelaşi respect pentru cetăţeni şi pentru comunitate, în ansamblul ei. A fost un proces amplu şi pe alocuri anevoios, dar în cadrul căruia toate eforturile au fost depuse cu drag şi spor, mereu cu gândul la scopul urmărit, acela de a oferi comunităţii cele mai bune servicii în domeniu. Desigur, porţile cabinetului vor fi larg deschise pentru toată lumea, în litera şi în spiritul jurământului medical”, a precizat dr. Simona Popa.

Aparatură medicală de ultimă generaţie

Într-o ambianţă foarte plăcută, noul cabinet dentar este utilat cu aparatură medicală de ultimă generaţie, fiind deschis după următorul program: luni,miercuri, joi între orele 12.00-20.00. Marţi şi vineri: 09.00-17.00.

„Sper ca, în timp, cabinetul stomatologic pe care îl inaugurăm astăzi să devină un reper pentru comunitatea locală şi nu numai. Bineînţeles, acest ţel nu poate fi atins decât în măsura în care pacienţii care vor trece pragul cabinetului vor pleca de aici mulţumiţi şi vor duce vestea mai departe. Este un angajament pe care mi l-am asumat încă de la momentul în care am ales cariera medicală şi a cărui validitate mi-a fost demonstrată de anii de studiu: dincolo de orice alte realizări, cartea de vizită a unui medic este reprezentată de pacienţii săi, de respectul, dedicarea şi profesionalismul manifestate în relaţia cu aceştia”, a mai spus specialistul în medicină dentară.

Deschiderea unui nou cabinet stomatologic, binevenită

Cabinetul oferă o gamă complexă de tratamente stomatologice: odontoterapie (tratamentul cariei dentare), pedodonţie, chirurgie dento-alveolară, implantologie, protetică dentară, estetică dentară, endodonţie şi parodontologie. Toată aparatura este de ultimă generaţie.

Deschiderea unui nou cabinet stomatologic este binevenită în condiţiile în care cele mai recente studii arată că, în prezent, peste 80 la sută din români se confruntă cu probleme dentare, cele mai frecvente dintre acestea fiind cariile.

În acest context, medicii atrag atenţia asupra riscurilor pe care le are neglijarea igienei orale asupra stării de sănătate. Cariile netratate pot duce la afecţiuni dentare serioase, dureroase sau la pierderea dinţilor şi pot afecta buna funcţionare a întregului organism. Depunerile de tartru pot duce la sângerări gingivale şi gingivită, care, netratate, pot cauza parodontoză.

Cert este că numai 3,5% din populaţia României prezintă toate cele şapte aspecte ale sănătăţii dinţilor: respiraţie proaspătă, gingii sănătoase, fără tartru, fără carii, fără placă bacteriană, fără carii de colet şi fără pete. De asemenea, statisticile medicale arată că 72,1% din români au carii dentare, 40,6% tartru, 52% placă dentară, 44,9% nu au o respiraţie proaspătă, 26,1% au pete pe dinţi, 20,9% prezintă carii de colet şi 39,7% nu au gingiile sănătoase.

În ceea ce priveşte diferenţele de comportament între restul europenilor şi români la capitolul vizită la medicul dentist, cifrele vorbesc de la sine. Cei mai mulţi dintre occidentali merg la stomatolog pentru control de rutină sau tratament de curăţare. În România, motivele ultimei vizite la medicul dentist au fost controlul de rutină sau tratamentele de curăţare (27%), tratamentul de rutină (31%) şi tratamentul de urgenţă (40%).