Pepiniera de voluntari

0
408

studentiElevii şi studenţii cu vârsta între 16 şi 21 de ani, care vor să dezvolte proiecte destinate comuniunii „om-natură”, se pot înscrie, până pe 17 ianuarie 2017, la cea de-a doua ediţie a proiectului „Pepiniera de voluntari”. Activităţile se desfăşoară în regim de voluntariat, sub îndrumarea şi cu sprijinul unei echipe de profesionişti cu o vastă experienţă de management de proiect, din mediul de afaceri românesc. Programul urmăreşte dezvoltarea abilităţilor  practice ale unor tineri interesaţi de dezvoltare comunitară şi de mediu. După trei luni de sesiuni de facilitare, coaching şi implementare alături de tineri profesionişti, 30 de elevi şi studenţi vor putea pune în practică proiecte ce respectă principiile dezvoltării durabile, plecând doar de la stadiul de idei. Ulterior, va începe implementarea a cel puţin 15 proiecte noi, pentru care tinerii beneficiari vor avea la dispoziţie un buget iniţial, precum şi consiliere personalizată din partea celor care îi pregătesc. Pentru a aplica, cei interesaţi trebuie să completeze un formular de înscriere, pe https://www.padureacopiilor.ro/pepiniera-de-voluntari-2-0/, până pe 17 ianuarie 2017.