Poliţiştii doljeni de la Rutieră recomandă celor care pornesc la drum în această perioadă să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi trafic, iar înaintea efectuării oricărei manevre rutiere să se asigure temeinic.
Pentru o călătorie sigură la întoarcerea din vacanţa de iarnă şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă. La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.
Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor! Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanţă suficientă faţă de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiţii de siguranţă în caz că acest lucru este necesar.
Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.
În afara de sancţionarea cu amendă, poliţiştii rutieri vor reţine certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând şoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulaţie.
În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile
Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!