
În ultimele 24 de ore, poliţiştii din municipiul Craiova au identificat două persoane care fac parte din categoria persoanelor fără adăpost şi au întreprins demersurile necesare internării în spaţii special amenajate. Astfel, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova l-au identificat pe Ștefan D., de 33 de ani, din comuna Teslui, Dolj, într-o scară de bloc din cartierul Valea Roşie, cel în cauză fiind condus la sediul secţiei în vederea transportării acestuia în cadrul centrelor de adăpost. În acest sens a fost solicitat un echipaj medical, din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dolj, care a transportat persoana în cauză la Centrul de primire a persoanelor fără adăpost ”Sfântul Vasile” în vederea internării. Și poliţişti de ordine publică din cadrul Secţiei 5 Poliţie Craiova l-au identificat pe Marinel C., de 30 de ani, persoană fără adăpost, care a fost condus la sediul secţiei, de unde a fost preluată şi transportată de către un echipaj medical din cadrul S.A.J. Dolj la Centrul de Primire „Vasiliada” , din Craiova