În toamna trecută, au fost demarate procedurile privind susţinerea examenului de definitivat de cadrele didactice, conform procedurilor legale. În ultima lună a anului trecut, s-a finalizat depunerea dosarelor, de către cei interesaţi, care au fost validate. În judeţul Dolj au fost înregistrate 240 de dosare, 16 dintre acestea fiind invalidate, principala cauză constând în vechimea insuficientă la catedră.
Prin examenul de „definitivat”, trecut cu „brio”, cadrele didactice capătă dreptul de a profesa în învăţământul preuniversitar. După trecerea acestui prag, urmează alte trepte de perfecţionare: gradul II şi gradul I. Profesorii se pot prezenta de maximum trei ori la examenul de definitivat, în cel mult cinci ani. Cei care pică examenul pot fi angajaţi ca profesori debutanţi, pe perioadă determinată. Pentru a se putea prezenta la concurs, solicitanţii trebuie să aibă o vechime minimă de un an de predare, să treacă prin două inspecţii la clasă, notate de la „8” în sus, rezultatele acestora neputând fi contestate. Dacă au obţinut titularizarea, dar, ulterior, au picat „definitivatul” de trei ori, li se desface contractul de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată. Pentru 2016, cei care au dosarele validate trebuie să obţină, până pe 17 iunie, notele de promovare la inspecţii, apoi, până pe 30 iunie, trebuind să depună dosarele complete. Examenul scris va avea loc pe 4 august, iar afişarea finală a rezultatelor va avea loc pe 18 august.
În 2015, promovabilitatea a depăşit 50%
În acest an, din cele 240 de cereri depuse, au fost invalidate, din cauza minimului de experienţă la catedră, 16. În 2015, au fost primite cu drept de susţinere a examenului, 214 dosare, la sesiunea din iulie. În sălile de concurs nu s-au prezentat toţi, 56 retrăgându-se între timp, iar 13 au absentat. În prima fază de verificare a notelor, procentul de promovabilitate a fost de 48,97% (vorbim de minimum nota 8), 140 dintre acestea fiind peste 5. De remarcat că a fost şi o notă maximă, la „Finanţe-Bănci”. După depunerea şi controlul contestaţiilor, procentul de promovabilitate a crescut la 51,72%, în minus fiind notate 24 de lucrări.