Măsuri pentru a preveni scenariul în care căderea burselor generează o nouă criză economică

0
379

Europarlamentarul Victor Negrescu avertizează decidenţii Uniunii Europene să ia măsuri pentru a preveni scenariul în care căderea burselor generează o nouă criză economică, ale cărei efecte ar risca să se răsfrângă din nou asupra populaţiei.

 „Este cât se poate de îngrijorător ceea ce vedem că se întâmplă azi pe pieţele financiare. Bursele din China au scăzut cu 7% după prima şedinţă de tranzacţionare din 2016, cu un impact negativ resimţit şi pe pieţele europene – indicele FTSE 100 (Londra) a coborât cu 1,7%, DAX (Frankfurt) cu 3,4%, iar CAC (Paris) cu 2,3%. Efectele se văd şi pe bursa din România, care este, de asemenea, în scădere – principalii indici, BET şi BET Plus, se aflau luni în scădere cu cca 1%. Tendinţa de scădere a continuat şi zilele următoare. Iar ceea ce vedem că se întâmplă în această perioadă ne arată că, deocamdată, şansele de revenire sunt timide: indicele FTSE 100 a crescut doar la cca 0,7%, indicele DAX la 0,71%, iar indicele CAC 40 la 0,45%. Tot acest scenariu pare că seamănă foarte bine cu ce s-a întâmplat în 2007-2008. Europa trebuie să demonstreze că a învăţat ceva din lecţiile trecutului. Deja asistăm la un efect de tip bulgăre de zăpadă şi trebuie să acţionăm până nu este prea târziu…”, a afirmat Victor Negrescu.