Autoturismele cu defecţiuni „trase pe dreapta” de poliţişti

0
119

Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene au organizat, pe parcursul zilei de miercuri, o acţiune pentru reducerea victimizării prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice ale autovehiculelor. Acţiunea s-a desfăşurat în comun cu reprezentaţi ai RAR Dolj, pe principalele drumuri naţionale şi europene din judeţ. De asemenea, în municipiul Craiova poliţiştii Biroului Rutier au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere generate de neacordarea de prioritate de către conducătorii auto pietonilor angajaţi în traversarea străzii regulamentar. În cadrul acestor activităţi au fost constatate şi aplicate 109 sancţiuni contravenţionale, valoarea amenzilor fiind de peste 7000 lei, dintre care 8 pentru defecţiuni tehnice, iar alte 8 pentru neacordare de prioritate pietonilor. Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării 11 permise de conducere şi au fost retrase 3 certificate de înmatriculare, după cum au anunţat reprezentanţii IPJ Dolj. Între cei rămaşi fără permisul de conducere se află şi Gabriel B., de 25 ani, din Craiova. Acesta a fost depistat conducând un autoturism, pe Calea Bucureşti, din municipiu, iar la trecerea pentru pietoni nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversare. „Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă, iar ca măsură complementară i s-a reţinut permisul de conducere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Alin Apostol.