Obiectiv pentru 2013: Clinică de chirurgie cardiovasculară, la Craiova

1
428

Bolnavii de inimă din Dolj, dar şi din judeţele limitrofe, ar putea beneficia în curând de servicii medicale la cele mai înalte standarde în cadrul unei clinici de cardiologie intervenţională ce ar urma să funcţioneze la Spitalul Judeţean. În aceste condiţii, o parte din cele mai grave afecţiuni cardiovasculare vor putea fi tratate chirurgical la Craiova. 

Reprezentanţii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova şi-au anunţat deja intenţia de a construi, anul acesta, cu ajutorul Consiliului Judeţean Dolj, o clinică de chirurgie cardiovasculară. Înfiinţarea unei astfel de specialităţi medicale la Craiova este o dorinţă mai veche a autorităţilor şi a devenit o necesitate în ultimii ani, odată cu creşterea numărului de pacienţi diagnosticaţi cu afecţiuni cardiace. În prezent, majoritatea cazurilor grave din Oltenia, ce necesită intervenţii chirurgicale în spectrul cardiovascular, sunt direcţionate către centrele din Bucureşti şi Timişoara. Medicii craioveni susţin însă că sunt pregătiţi să trateze astfel de cazuri şi în Bănie.

„Printre priorităţile din acest an se numără şi înfiinţarea unei clinici care să permită rezolvarea cazurilor ce ţin de cardiologie intervenţională, chirurgie cardiovasculară. Până la urmă este important să construim un astfel de edificiu. Noi va trebui să asigurăm cele mai bune condiţii astfel încât pacienţii cu suferinţe cardiovasculare să nu mai meargă în altă parte. De aici apare şi gradul de dificultate pentru că medicii noştri vor trebui să rezolve mai multe cazuri complicate”, a declarat conf. univ. dr. Florin Petrescu, managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Clinica ar putea aduce un buget mai mare pentru spital

Pentru Spitalul Judeţean din Craiova, înfiinţarea unei secţii de cardiologie intervenţională are însă şi o altă miză. Apariţia unei astfel de clinici ar putea reprezenta un argument important în obţinerea clasificării într-o categorie mai bună. Şi, odată cu această promovare cel mai mare spital din Oltenia ar putea solicita un buget mai mare şi aparatură medicală performantă pentru diagnosticarea şi tratarea tuturor cazurilor care ajung sub observaţia medicilor craioveni.

Tot în vederea accederii într-o categorie superioară, reprezentanţii spitalului au realizat pe întreg spitalul o evaluare a aparaturii existente şi a necesarului de aparatură pentru a funcţiona la parametri europeni. „Ne-am gândit că în situaţia în care ar intra în vigoare acea lege cu libera circulaţie a pacienţilor europeni să avem posibilitatea de a le oferi acelaşi lucru ca şi ceilalţi”, a explicat managerul celei mai mari unităţi sanitare din Oltenia.

Dolj: 69% din decese sunt provocate de boli cardiovasculare

Argumentul cel mai important rămâne însă numărul de pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare tot mai mare, dar şi rata de deces aflată în creştere. La nivelul judeţului Dolj, 69% dintre decese sunt provocate de bolile cardiovasculare, aflate de departe pe primul loc în acest clasament. Condiţiile de trai precare şi stresul permanent afectează tot mai mult starea de sănătate a doljenilor.  În aceste condiţii, tot mai mulţi pacienţi care trec pragul spitalelor din Craiova sunt diagnosticaţi cu afecţiuni grave ale aparatului circulator.

Dacă decesele prin boli de inimă ischemice sunt mai frecvente la barbaţi (54%) la decesele prin accident vascular cerebral femeile sunt majoritare (54%). În opinia specialiştilor, bolile cardiovasculare sunt provocate de o multitudine de factori de risc. Nu degeaba, bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces la nivel global. De altfel, se estimează că până în anul 2030, la nivel mondial, aproximativ 23,6 milioane de oameni vor muri din cauza bolilor cardiovasculare, în special prin afecţiuni miocardice şi accidente vasculare cerebrale. După toate estimările, aceste două afecţiuni vor rămâne şi pe viitor principalele cauze de deces.

România ocupa locul 3 în privinţa mortalităţii bolilor cardiovasculare premature (până la 64 ani), cu circa 65 decese la 100.000 locuitori, media Uniunii Europene fiind de la 100.000, după Bulgaria şi Letonia. Sub aspectul mortalităţii provocate de bolile cardiace, România ocupa locul 6 cu circa 150 de decese la 100.000 locuitori, media UE fiind de 50 la 100.000. În sfârşit, în privinţa mortalităţii provocate de accidentele vasculare cerebrale, România ocupa locul 2 atât la femei cu circa 170 decese la 100.000 locuitori, media UE fiind de 50 la 100.000, cât şi la bărbaţi, după Bulgaria.

1 COMENTARIU

  1. poza nr 3 de unde ati luat-o? nu prea cred ca este asa in spital. ce am vazut eu anul trecut … era dezastru… 4 persoane in 2 paturi lipite… sectia urologia….daca in rastimp ati facut ceva modificari, va spun ca poza este demna de un azil de batrani mai rudimentar. saracacioasa imitatie

Comments are closed.