Ministrul Radu Stroe: “Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie”

0
381
Radu Stroe

Ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat, ieri, că şeful IPJ Olt, Ion Voicu, nu vine la audieri pentru că a intrat în concediu medical, dar că acesta nu va mai lucra nicio zi în Poliţie după ce va veni prima zi la serviciu, precizând că nu credea până acum că în Poliţie există “atâta golănie”. “Nu credeam că în Poliţia Română există atâta golănie. După ce acest om (comisar şef Ion Voicu, n.r.) s-a angajat în faţa secretarului de stat că se va prezenta la audieri, aflăm astăzi că şi-a luat concediu medical încă două săptămâni”, a spus ministrul Afacerilor Interne.

Radu Stroe a adăugat că a găsit o soluţie foarte simplă şi de marţi va conduce altcineva IPJ Olt. Ministrul de Interne consideră că Ion Voicu nu a venit la audieri la Ministerul Afacerilor Interne pentru că este vinovat şi fuge de răspundere. Şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, Ion Voicu, trebuia să fie audiat ieri, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, în contextul anchetei disciplinare începute pe numele său în urma controlului dispus în toamna lui 2012, la instituţia condusă de acesta, de către fostul ministru de Interne Mircea Duşă.

Şeful IJP Olt intrat în concediu medical

Ion Voicu

Comisarul şef Ion Voicu era aşteptat de Comisia de Disciplină a Ministerului de Interne, însă a anunţat că nu se va prezenta, deoarece a intrat în concediu medical şi s-a internat în spital. Inspectorul şef al IPJ Olt, a fost internat în ultimele trei zile la secţia de cardiologie a Spitalului din Slatina, iar de marţi a intrat în concediu medical timp de două săptămâni. Potrivit unor surse din MAI, motivele pentru care Ion Voicu a ajuns la spital ar fi “bătăi neregulate ale inimii”. Unul dintre adjuncţii şefului IPJ Olt, comisarul şef Valerian Iliescu, care trebuia să se prezinte la Poliţia Română, a anunţat, la rândul său, că nu poate veni deoarece este în concediu medical. Totodată, celălalt adjunct al şefului IPJ Olt, comisarul şef Emilian Mladin, şi-a depus raportul de pensionare. “Comisarul Mladin şi-a prezentat raportul, prin care solicită încetarea activităţilor în cadrul Inspectoratului. Dânsul îndeplineşte cererile de pensionare şi a motivat într-un fel anume această decizie” a declarat, ieri, corespondentului MEDIAFAX, comisarul şef Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Cerere de pensionare la foc automat

Concediul medical al şefului IPJ Olt şi cererea de pensionare a adjunctului şefului IPJ Olt vin într-o perioadă în care Corpul de Control al Ministerului de Interne efectuează o anchetă în cadrul instituţiei, în urma scandalului sexual în care o poliţistă din Olt a acuzat un ofiţer din Balş că a violat-o şi chiar a plasat-o mai multor poliţişti. Printre cei menţionaţi în plângerea poliţistei se numără şeful IPJ Olt, Ion Voicu, şeful poliţiei Balş, Ion Şotea sau prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balş, Laurenţiu Turcin. “Nu s-a primit niciun document, nicio hârtie la Inspectorat cu eventuale sancţiuni aplicate de Corpul de Control al ministerului”, a spus Claudia Radu.

Există vinovăţie…

Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a declarat, ieri dimineaţă, la intrarea în sediul MAI, că există vinovăţie în cazul şefului IPJ Olt şi că oricum va fi suspendat din funcţie, într-o formă sau alta, precizând că cercetarea declanşată în cazul acestuia se apropie de final. Potrivit unor surse din MAI, la data de 3 ianuarie, în prima zi lucrătoare a anului 2013, şeful IPJ Olt a fost chemat la sediul Ministerului Afacerilor Interne, unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile. Audierea lui Ion Voicu a fost programată pentru ziua de ieri, când era aşteptat de ofiţerii Comisiei de Disciplină. Cu această ocazie, Voicu putea să prezinte şi eventuale probe prin care să-şi dovedească nevinovăţia. Mai mulţi subalterni ai acestuia au fost audiaţi luni, de structurile de control ale Poliţiei Române. Conform anchetatorilor, o parte dintre ofiţeri au fost chemaţi în Capitală, la sediul Inspectoratului General al Poliţiei, în timp ce alţii au rămas să răspundă la întrebări la sediul IPJ Olt, unde au fost trimişi, de la Bucureşti, opt ofiţeri ai Direcţiei de Control Intern.

Poliţistă violată

IPJ Olt a făcut obiectul unui control, în toamna lui 2012, în urma denunţului formulat de un poliţist, care a semnalat mai multe nereguli. În urma verificărilor, reprezentanţii MAI au sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în legătură cu împrejurările în care, la data de 9 aprilie 2010, s-a organizat concursul pentru ocuparea funcţiei de şef al Poliţiei Drăgăneşti-Olt – concurs la care şeful Poliţiei Balş a avut calitatea de membru al comisiei -, existând suspiciuni de fraudare a examenului. După ce procurorii au deschis un dosar penal pe numele ofiţerului, ministrul Mircea Duşa a cerut Corpului de Control să extindă verificările şi la nivelul IPJ Olt, iar în urma acestui control, şeful instituţiei, cei doi adjuncţi ai acestuia şi alţi opt ofiţeri cu funcţii de conducere au ajuns să fie cercetaţi prealabil pentru managament defectuos şi lipsă de reacţie în ce priveşte criminalitatea stradală. La sfârşitul anului trecut, IPJ Olt s-a aflat din nou în centrul atenţie ca urmare a unui alt scandal declanşat după ce poliţista Melania Renghea l-a înjunghiat în abdomen pe fostul ei şef, ofiţer în cadrul Poliţiei Balş, pe motiv că acesta ar fi violat-o cu şase luni înainte. În acest context, atât conducerea Ministerului Afacerilor Interne, cât şi cea a Poliţiei Române au decis să finalizeze cât mai repede cercetările în cazul neregulilor semnalate de Corpul de Control.

Statutul poliţistului, frână în calea schimbării

Ministrul de Interne, Radu Stroe, anunţa recent că a vrut să schimbe conducerea IPJ Olt, dar nu i-a permis legea care reglementează Statutul poliţistului. “Am vrut să schimb conducerea IPJ Olt, însă Statutul poliţistului nu mi-a permis. Nu se poate aşa ceva! Nu este corect! Acolo este o anchetă în curs, iar subalternii celor vizaţi sunt puşi în situaţia să răspundă la întrebări legate de şefii în exerciţiu. Era normal ca, pe perioada cercetărilor, aceşti şefi să fie ţinuţi deoparte. Legea nu ne permite însă acest lucru, iar noi nu putem să facem abuzuri”, a spus Radu Stroe. De asemenea, în ceea ce priveşte ancheta penală declanşată, pentru tentativă de omor, pe numele poliţistei Melania Renghea şi pentru viol şi şantaj în ce-l priveşte pe comisarul Gheorghe Barbu, din cadrul Secţiei de Poliţie Balş, patru ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale au fost delegaţi pentru a acorda sprijin procurorului.