Despre Napoli argentinianul Ezequiel Lavezzi spune că nu există loc în lume în care să te simţi mai iubit. Logodnica sa tocmai fusese jefuită sub ameninţarea armei şi înfierase oraşul de la poalele Vezuviului, catalogându-l „de rahat”. O urbe mai explozivă şi mai spectaculoasă decât însuşi vulcanul care o veghează dintotdeauna te poate ridica aproape de azurul cerului altoit parcă din Mediterana sau te poate îngropa mai rapid decât s-a întâmplat cu Herculanum şi Pompei. Lavezzi trebuie să gestioneze statutul de idol, la fel cum o fac şi „El Matador” Cavani sau Hamsik sau deja noul star, chilianul Vargas, care a simţit căldura Neapolelui de când a coborât din avion. Niciunul dintre actualele vedetei nu se apropie de statutul lui Maradona şi totuşi au nevoie de mult tact şi prezenţă de spirit pentru a negocia relaţia cu napoletanii. De la baza piedestalului lui „Pibe d’Oro”, neclintit de-a pururi, avatarurile sale înţeleg cel mai bine de ce Dieguito a ajuns să dribleze şi viaţa din afara terenului, sufocat de dragostea degajată dinspre călcâiul „Cizmei”. Lavezzi poartă „stigmatul” originii sale argentiniene, „pampasul” fierbinte călindu-l îndeajuns pentru a suporta valul de iubire nebună. „Pocho” s-a obişnuit cu extremele, ştie cum este să ai parte de o demonstraţie de iubire într-un supermarket încât trebuie să chemi poliţia pentru a fi „evacuat” şi a doua zi câteva scutere să te şchifuiască în amiaza mare lăsându-te perplex. „Cu prea multă dragoste m-au înconjurat napoletanii” s-a destăinuit Lavezzi, impresionat de feed-back-ul fanilor după declaraţiile deloc măgulitoare ale logodnicei sale la adresa oraşului, sancţionate de însuşi patronul Aurelio de Laurentiis. Napoli trece după 20 de ani printr-o perioadă fastă, iar emulaţia se resimte ca nicăieri altundeva. Oraşul extremelor nu putea avea decât o echipă pe măsură. Acum câţiva ani părea prăbuşită în anonimatul ligilor inferioare, a renăscut purtată din nou către extaz de sutele de mii de suporteri fanatici, al căror spirit şi devotament a fost hrănit ideal de un producător de filme miliardar. De Laurentiis cunoaşte potenţialul zonei şi ştie că multă pasiune zăcea neexploatată. Aşa cum casa sa de producţie a creat din „Hannibal” urmarea ideală peste ani pentru succesul de box-ofiice „Tăcerea mieilor”, excentricul De Laurentiis a reînviat, după două decenii, acel Napoli purtat spre Oscar de Maradona. Într-un sud blamat şi obişnuit cu recesiunea şi dezordinea, De Laurentiis a pus la punct într-un timp neverosimil de scurt un club puternic din care s-ar înfrupta toţi granzii Europei. Napoli a ieşit dintr-o grupă de foc cu Bayern Munchen, Manchester City şi Villareal în Champions League, iar înaintea optimilor Abramovici tremură, ofertând de zor vedetele Hamsik şi Cavani. Regiunea Campania vibrează însă prea puternic pentru a i se dezlipi nestematele tocmai acum. Napoli nu mai suspină nici după copiii săi teribili. Di Natale şi Quagliarella au fost daţi uitării, patriotismul nu se mai cântăreşte de mult în funcţie de buletin. De la mijloc în sus Mazarri are staruri din Elveţia, Columbia, Macedonia, Chile, Slovacia, Argentina sau Uruguay. Ei sunt adevăraţii napoletani, lor nu le va repugna niciodată „prea multă dragoste”.
