Brazilia: Preşedintele federaţiei de fotbal demis

0
256

Preşedintele Confederaţiei braziliene de fotbal (CBF) Ednaldo Rodrigues a fost revocat ieri din funcţie. Demiterea vine în urma unei hotărâri judecătoreşti care i-a invalidat alegerea. În termen de 30 de zile vor trebui organizate noi alegeri, iar până atunci preşedintele Curţii Superioare de Justiţie (STJD) va fi responsabil de administrarea CBF, a explicat camera 21-a de drept privat a Curţii de Justiţie din Rio, într-un comunicat de presă. Federaţia de specialitate va contesta această decizie, dar fără mari şanse. Demiterea lui Ednaldo Rodrigues, primul preşedinte de culoare al CBF, ar putea avea un impact şi asupra sosirii anunţate, în anul viitor, a lui Carlo Ancelotti ca antrenor al Selecao.