ANOSR – “Creşterea de la Educaţie, nimic cu aşa inflaţie”

0
306
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță că, dacă proiectul de Lege a Bugetului de Stat pe 2023 va fi trimis în Parlament, în varianta ce prevede o alocare de 2,1% pentru educație, va “demara de îndată proteste față de nepăsarea clasei politice față de educația din România și față de propriile promisiuni”. Într-un comunicat emis miercuri, ANOSR se declară “siderată” de proiectul de buget, subliniind că alocarea de 2,1% reprezintă “cel mai scăzut nivel de finanțare din istoria recentă”, conform Edupedu.ro

Potrivit organizației, acest procent “nu face decât să marcheze dezinteresul autorităților publice față de sectorul educației”, deși acesta e declarat prioritar de către toate guvernele. Alianța cere intervenția președintelui Klaus Iohannis și a premierului Nicolae Ciucă “pentru corectarea acestui proiect absurd”. Reacția vine după ce Ministerul Finanțelor a publicat în dezbatere publică proiectul de Lege pentru bugetul de stat 2023 care prevede o alocare de 2,1% din PIB pentru Ministerul Educației. Procentul primit de Ministerul Educației este în contrast cu toate declarațiile publice pe subiectul Educației și despre cât de important este acest domeniu. În tabelul de mai jos, sunt prezentate alocările bugetare și execuțiile, adică cheltuielile din acele alocări, pentru Ministerul Educației, în perioada 2018-2023, cu mențiunea că pentru 2023 este vorba despre un proiect de lege, iar execuția pentru 2022 este cea preliminată, anul nefiind încheiat.

Comunicatul ANOSR

Creșterea de la Educație, nimic cu așa inflație

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se declară siderată de proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023, pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor în cursul serii trecute. Alocarea bugetară acordată Ministerului Educației, de 2,1% din Produsul Intern Brut, reprezintă cel mai scăzut nivel de finanțare din istoria recentă și nu face decât să marcheze dezinteresul autorităților publice față de sectorul educației din România, declarat prioritar de toate guvernările și de toate partidele politice. Cu o modificare pozitivă de 7% față de anul 2022, în valoare netă de aproximativ 2 miliarde de lei, de la 30 de miliarde la 32 de miliarde de lei, și în contextul unei rate a inflației de 15,3% în noiembrie 2022, Guvernul României își asumă public scăderea masivă în termeni reali a bugetului acordat domeniului Educație, într-un deplin contrast cu tot ceea ce a promis public în ultimul an. Creșterile salariale pentru profesori, bursele pentru studenți, investițiile în infrastructură și îmbunătățirea condițiilor de studiu prin digitalizare nu reprezintă altceva decât cuvinte fără acoperire în contextul în care guvernanții decid nu doar să nu crească semnificativ finanțarea învățământului, așa cum au promis constant, ci să o reducă în termeni reali. Este absolut evident că proiectul Legii Bugetului de Stat pentru anul 2023 nu are nici cea mai mică legătură cu prioritățile programului „România Educată″, o filosofie care nu se poate construi tăind resursele și așa puține disponibile. Înțelegem faptul că există finanțări importante din PNRR și alte fonduri europene, însă considerăm că acestea sunt insuficiente față de nevoile acute ale sistemului și, tocmai de aceea, trebuie dublate de o finanțare consistentă din Legea Bugetului de Stat, în vederea asigurării implementării programului „România Educată”. ANOSR solicită de urgență intervenția Președintelui României, domnul Klaus-Werner Iohannis și a Prim-ministrului, domnul Nicolae-Ionel Ciucă, pentru corectarea acestui proiect absurd, care, în ipoteza adoptării sale, va cataloga definitiv educația din România ca un sector de unde pot fi sacrificate resurse. ANOSR își asumă ca, în eventualitatea trimiterii către Parlament a proiectului de lege în această variantă, să demareze de îndată proteste împotriva nepăsării clasei politice față de educația din România și față de propriile promisiuni.