Guvernul îşi va focaliza atenţia în perioada următoare pe gestionarea pandemiei COVID-19

0
510

Guvernul îşi va focaliza atenţia în perioada următoare pe gestionarea pandemiei COVID-19 şi punerea în aplicare a strategiei de vaccinare, a declarat prim-ministrul interimar, Nicolae Ciucă,  astăzi, la Palatul Victoria. “Urmare a deciziei preşedintelui Klaus Iohannis, începând de ieri, am preluat conducerea interimară a Guvernului până la formarea noului Executiv. În perioada următoare vom continua să focalizăm atenţia Guvernului pe priorităţile legate de gestionarea pandemiei COVID-19, punerea în aplicare a strategiei de vaccinare, vom continua măsurile economice în vederea sprijinirii celor afectaţi de această criză. Şi, de asemenea, ne vom focaliza atenţia pe ceea ce înseamnă finalizarea anului financiar 2020 şi pregătirea anului financiar 2021. Vreau să folosesc această ocazie pentru a-i mulţumi domnului Ludovic Orban pentru echilibrul pe care a reuşit să-l realizeze între măsurile luate pentru combaterea pandemiei de COVID-19 şi măsurile economice care au stat în faţa Guvernului României”, a afirmat Ciucă.