S-a tras cu arma, pentru reţinerea unui tânăr şofer

0
563

Ieri, poliţiştii din cadrul Formaţiunii Rutiere Segarcea au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism, pe o stradă din oraş. Şoferul nu a oprit, astfel că s-a plecat în urmărirea lui, către comuna Drănic. La intrarea în această comună, conducătorul auto a ignorat, încă o dată, semnalele oamenilor legii, a mers până în satul Padea, a pătruns pe un drum comunal, a oprit maşina şi a încercat să fugă. Nici atunci nu s-a spus somaţiilor, astfel că poliţiştii au tras un foc de avertisment, în plan vertical, pentru reţinerea acestuia. În cele din urmă, a fost imobilizat. Este vorba de un tânăr de 18 ani, din comuna Urzicuţa, care nu are permis de conducere, şi conducea un autoturism al fratelui său, plecat în străinătate, autovehiculul având şi autorizaţia de circulaţie provizorie expirată. În cauză, a fost întocmit dosar penal.