De Moş Nicolae, poliţiştii din Calafat şi ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj s-au întţlnit, la Calafat, la o librărie, cu 39 de copii de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Brăescu” şi Grădiniţa nr.4 din municipiu. Acţiunea s-a desfăşurat în cadrul Programului “Prevenirea delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor”, fiind purtate discuţii pe teme de siguranţa elevilor atât acasă, cât şi la şcoală.