O problemă a social-democraţilor: nu prea ştiu ce vor!

0
303

Deputatul Sebastian Ghiţă s-a dezlănţuit asupra lui Ion Iliescu, la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD, considerat în opinia multora, dar pe nedrept, că rămâne reperul a ceea ce înseamnă a fi de stânga în România. Ion Iliescu a reacţionat la rândul său printr-o postare pe blog îndelung comentată, iar Sebastian Ghiţă şi-a anunţat demisia din partid. Bâlciul s-a înteţit, încât mare lucru nu s-a înţeles nici din demersul lui Sebastian Ghiţă. În faţa unei asemenea polemici, deloc calibrată, încinsă şi prin cele câteva exmatriculări din partid, Victor Ponta a cerut un timp de reflecţie până la congresul extraordinar din martie anul viitor. Dacă Ion Ilescu n-a rămas, cum spuneam, dator cu explicaţiile de circumstanţă, în schimb Sebastian Ghiţă a rămas, chiar dacă a anunţat că e tentat să-şi „facă partid”. Nu există vanitate inteligentă. Convins sincer într-o renaştere a caracterelor. Dar cine garantează că mulţi dintre tinerii pe care mizează n-ar fi fost nişte zeloşi secretari de partid sau propagandişti, dacă s-ar fi născut mai devreme? De unde să se afle, aşadar, dacă are sau nu reflexe de stânga, dacă viziunea sa este sau nu corectă? Dacă ţintele social-democraţilor, altminteri destul de confuze, vizează, dincolo de mitologia stângii despre clasa de mijloc şi nucleul susţinătorilor, şi altceva? Una e să vrei bani şi punct, ca ex-pedeliştii, acum liberali, alta e să spui, ca unii intelectuali „de dreapta”, că nu vrei nimic, decât eventuale sinecuri, adică în final ceva mălai. Stânga europeană are dificultăţi peste tot şi alegerile europarlamentare din luna mai a.c. au demonstrat acest lucru. În Franţa şi Danemarca, de pildă, două ţări cu premieri de stânga, partidele lor au ieşit pe un „onorabil” loc trei şi dacă le îngemănăm rezultatele şi cu ale altor partide social-democrate din Europa, ajungem la concluzia că de fapt Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, oferta PES la preşedinţia Comisiei Europene, a pierdut cam pe mâna lor, fiindcă nici ele nu prea ştiu ce vor. Chiar dacă mesajele n-au fost identice. Într-un asemenea context trebuie circumscrisă şi prestaţia lui Victor Ponta în campania dintre cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale. A recunoscut, de acum, excesul discursului antibăsist, a recunoscut şi alte erori tactice, nu le mai reiterăm, dar în limbajul său mecanic, lipsit de orice prospeţime ideologică, nu s-au regăsit cei vizaţi. Şi acum câteva nelămuriri: este PSD-ul un partid al capitaliştilor autohtoni? Este un partid al primarilor, aşa cum s-a intitulat la un moment dat PDL-ul? Este un partid şi al imensei mase de neprivilegiaţi, de ne-rentieri sau ce altceva? Fiindcă s-a dorit la un moment dat un fel de „moaşe comunală”. Aceste ambiguităţi, surmontate poate inabil, au reînviat nucleele fanatice conservatoare, care au luat „în gură” ameninţarea neocomunistă, greu de imaginat, potenţând tabăra nehotărâţilor. Ce a făcut PSD-ul să câştige ceva din tendinţa de izolare de intelectuali în genere, de cei de stânga în special, de clasa de mijloc, sufocată pe linia de plutire, după ce – atenţie – PP-DD, partidul lui Dan Diaconescu, considerat o ameninţare după alegerile locale şi ameninţare din 2012, dăduse deja un semnal de alertă? Era semnalul unei mase cetăţeneşti necartografiate. Dovadă că după alegeri reprezentanţii PP-DD s-au poziţionat sub diverse umbrele politice convenite. Tocmai pe această zonă, discursul deputatului Sebastian Ghiţă, considerat un apropiat al lui Victor Ponta, poate un sfetnic inteligent, perspicace şi european, era de aşteptat. Reconfigurarea „duşmanului” şi aducerea acestuia în prezent a fost făcută cu dibăcie de staff-ul lui Klaus Iohannis. Sebastian Ghiţă, întreprinzător care a reuşit, crede şi domnia sa că „ne conduc” comuniştii şi securiştii, că ei ne strică piaţa liberă şi capitalismul de succes? Orice răspuns nu-şi mai are rostul. Din păcate, economia noastră e o combinaţie perfectă de mână de lucru ieftină şi necalificată, hiperconsum, absenţa producţiei marfă şi multe, multe mituri despre capitalismul bazat pe servicii. Nu mai dezbatem nimic din ceea ce trebuie. Pe cine mai interesează discursurile recente ale lui Nicolas Sarkozy, ajuns preşedintele UMP, despre Europa, imigraţie şi noile reguli? Cine mai discută despre pierderea treptată, dar susţinută, a suveranităţii? Victor Ponta şi-a adumbrit şi lucrurile bine făcute. A forţat clişee în care nici el nu credea, fără a beneficia de apostolii de care ar fi avut nevoie. Întrebarea fără răspuns, în care se regăseşte întreaga conducere a PSD, este următoarea: a fost candidatul său învins de cel al unei drepte europene sau mai de grabă al unui neoliberalism de baltă? Reglarea muzicii sociale, pe care o făcuse Victor Ponta prin măsurile luate, l-a făcut să uite de indignaţii de afară. Şi peste toate, partidul din care făcea parte şi deputatul Sebastian Ghiţă dobândise, încet, încet teama de a se mai legitima de stânga. Prea multe erori, la care anturajul imediat a tăcut mâlc, ca să rămână fără urmări.