Aparent, nimic nu mai poate fi ca înainte de criza ucraineană în relaţia UE cu Rusia. Două evenimente în cursul săptămânii precedente au reţinut atenţia în mod deosebit: abandonul proiectului gazoductului South Stream, între Rusia şi Europa, anunţat la 1 decembrie a.c., în timpul vizitei preşedintelui rus în Turcia, şi discursul lui Vladimir Putin în faţa Parlamentului de la Moscova, la 4 decembrie. Căderea preţului petrolului şi sancţiunile occidentale contra Rusiei au pus în dificultate rubla rusească, încât banca centrală a intervenit din nou pentru susţinerea monedei naţionale. Pe de altă parte, Vladimir Putin a anunţat o amnistie generală pentru magnaţii ruşi care repatriază capital plasat în bănci străine, estimat la 125 miliarde dolari. Dependentă de petrol şi gaze, economia rusă este destabilizată prin scăderea preţului, ceea ce afectează veniturile statului, dar şi de sancţiunile dictate împotriva companiilor Rosneft şi Gazprom. Prevăzut a fi construit de antrepriza europeană GDF, gazoductul South Stream – contestat de Comisia Europeană, impacientată de un posibil monopol al Gazprom – era un proiect atractiv pentru ţări precum Bulgaria, Ungaria sau Austria, dar şi pentru Serbia, ţară non-membră UE. Abandonul South Stream ar putea fi considerată drept o victorie a UE asupra Rusiei şi un prim rezultat al sancţiunilor contra regimului Putin. Preşedinţia rusă a justificat abandonul prin presiunile UE asupra Bulgariei, sensibilă la influenţa Moscovei. Discursul lui Vladimir Putin în Parlament, la 4 decembrie, a avut accente critice excesive, comparând ceea ce consideră drept agresiunea actuală a Occidentului cu atacul lui Hitler asupra URSS, avertizând şi asupra deznodământului: „Toată lumea ştie cum s-a terminat”. Liderul de la Kremlin a mai spus că, pentru Rusia, „Crimeea este sacră, precum Ierusalimul pentru musulmani şi evrei”. Reiterând că Occidentul vrea dezmembrarea Rusiei, precum a Iugoslaviei, Putin a mai spus că pentru europeni „mândria naţională este un concept uitat de multă vreme, iar suveranitatea un lux”. Tot în cursul săptămânii precedente, preşedinţii Consiliului European şi Comisiei Europene, Donald Tusk, respectiv Jean Claude Juncker, au menţionat că Rusia nu este „un partener strategic”, ci o problemă strategică. Privite aşa lucrurile, după ce însăşi cancelarul german, Angela Merkel, declarase că nu identifică „un teren comun” cu Vladimir Putin, se părea că nu există un punct de întoarcere. Mai ales că la 30 noiembrie a.c., un MIG-31 a întâlnit în spaţiul aerian european un F-16 norvegian, ceea ce putea degenera într-un incident grav NATO-Rusia. În acest context trebuie privită întâlnirea, abil preparată, dintre Francois Hollande şi Vladimir Putin, pe aeroportul Vnukovo din Moscova, la întoarcerea oficialului francez dintr-o vizită oficială în Kazahstan. În prealabil, potrivit unei surse a preşedinţiei franceze, Angela Merkel a fost prevenită de escala surpriză la Moscova şi, de asemenea, preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko. Franţa are un contencios cu Rusia legat de livrarea a două nave de război Mistral, dar această chestiune se spune că nu s-ar fi aflat pe agenda discuţiilor. În orice caz, dincolo de criza ucraineană, în care se stăruie asupra unui proces de dezescaladare, şi de chestiunea Siriei şi dosarul nuclear iranian, s-a convenit că la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbol al divizării Europei, nu este nevoie de alte ziduri de separaţie. Că se caută soluţii reciproc avantajoase la starea de fapt existentă, este o realitate, dar pentru asta este nevoie de părăsirea poziţiilor ferme de către ambele părţi şi în această cheie ar trebui privită întâlnirea „neaşteptată” dintre Vladimir Putin şi Francois Hollande.
