Portretul-robot al viitorului premier, făcut de Traian Băsescu

0
345

Preşedintele Traian Băsescu a prezentat, ieri, profilul viitorului premier pe care ar vrea să îl desemneze, menţionând că pentru acesta valorile europene trebuie să fie un mod de viaţă, să nu aibă umbre sau lucruri ascunse în CV, „să rupă puţin filmul urât în care ne aflăm” şi ar fi bine să fi avut experienţă în administraţia centrală. „Profilul primului-ministru: nu fac nici un secret că nu întâmplător spun acest lucru înainte de ziua alegerilor. Trebuie să fie un pro-european şi un pro-atlantist, pentru că acestea sunt interesele naţionale vitale. Sigur, asta nu exclude relaţia cu Rusia, China, India. Dar domiciliul acestei ţări este în UE şi în NATO. Aş vrea ca acel pe care îl voi desemna pentru funcţia de premier, dar şi cel pe care partidele îi vor propne, să fie o personalitate loială interesului naţional, pe care să îl aşeze deasupra intereselor de partid şi de grup.  Aş vrea ca cel care va deveni premier să fie un om care a susţinut respectarea deciziilor Constituţiei, a principiilor statului de drept şi a principiilor din UE. Valorile europene să fie un mod de viaţă pentru politicianul care va dori să fie premier”, a creionat preşedintele „chipul” viitorului prim-ministru. La fel de important i se pare, însă, lui Traian Băsescu şi faptul ca succesorul lui Victor Ponta să aibă „vulnerabilităţi, lucruri ascunse în propriul lui CV. Trebuie să fie un om în viaţa căruia trebuie să nu fie umbre, lucruri ascunse sau minciuni în autodefinirea lui. Aici avem un risc major: când despre un politician nu se ştie tot, acel politician devine şantajabil. Aş vrea să avem un premier care să fie imbatabil, să nu fie nici plusuri nici minusuri în transmiterea către populaţie a adevărului despre el”.

În final, şeful statului le-a transmis românilor că îi pot scrie pe adresa sa de e-mail, pe care a ţinut să o comunice din nou public, traianbasescu@presidency.ro, despre profilul premierului pe care şi-l doresc în urma alegerilor parlamentare de mâine.