Ca urmare a informaţiilor obţinute în cadrul Sistemului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului – Planul teroriştilor AL-Qaida a fost dejucat de SRI

0
251

La solicitarea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, o instanţă de judecată i-a declarat persoane indezirabile, în România, pe cetăţenii pakistanezi Ramzan Muhammad (30 de ani) şi Adeel Muhammad (19 ani), pentru raţiuni de securitate naţională pe o perioadă de 15 ani. Potrivit comunicatului Serviciul Român de Informaţii (SRI), cei doi cetăţeni străini pregăteau comiterea unei acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată ideologic organizaţiei Al-Qaida.

Şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava a precizat pentru cotidianul regional „Cuvântul Libertăţii”ceea ce trebuie subliniat este că această acţiune s-a realizat în urma unei colaborări profesioniste şi că totul s-a desfăşurat ca urmare a informaţiilor obţinute în cadrul Sistemului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului (SNPCT). „SRI, în cooperare cu celelalte instituţii din cadrul Sistemului, a întreprins o serie de măsuri complexe de documentare a unor activităţi pregătitoare pentru comiterea unei acţiuni teroriste pe teritoriul României în perioada sărbătorilor de iarnă de către o structură extremistă afiliată ideologic organizaţiei AL – QAIDA. În acest sens, au fost monitorizate acţiunile întreprinse de către membrii structurii aflaţi în ţara noastră, consideraţi ”puncte de sprijin”, ce se aflau sub coordonare externă, în condiţii de conspirativitate. S-a stabilit că aceştia urmau să asigure suport pentru desfăşurarea întregii operaţiuni, relevant fiind şi faptul că unul dintre cei în cauză deţine cunoştinţe cu privire la confecţionarea unor dispozitive explozive improvizate”, a subliniat Sorin Sava.

Activităţi de natură a afecta grav securitatea naţională

Conform comunicatului de presă al SRI, am aflat că totodată s-au obţinut informaţii potrivit cărora, pentru punerea în aplicare a acţiunii preconizate, s-a încercat cooptarea unor persoane cunoscute ca susţinători ai unor grupări jihadiste, care să acţioneze împreună cu „punctele de sprijin” din România. Datele şi informaţiile relevante obţinute în caz au fost valorificate, potrivit legii, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, care a susţinut în faţa instanţei competente propunerea SRI de declarare ca indezirabili a cetăţenilor străini Ramzan Muhammad (30 de ani) şi Adeel Muhammad (19 ani) implicaţi în activităţi de natură a afecta grav securitatea naţională pe profil antiterorist. Urmare a Sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, cei doi cetăţeni străini au fost reţinuţi şi luaţi în custodie publică, în vederea îndepărtării de pe teritoriul naţional. Vizavi de profilul celor doi terorişti, purtătorul de cuvânt al SRI, Sorin Sava a mai spus că dacă analizăm toate atacurile teroriste de pe toate continentele o să sesizăm că teroriştii sunt persoane care încearcă să aibă un comportament cât se poate de normal, să nu iasă în evidenţă cu nimic şi de fiecare dată acţiunile lor iau prin surprindere pe cei care au avut vreun contact cu ei sau i-a cunoscut în vreun fel.