Liderii europeni cer lui Donald Trump menţinerea sprijinului pentru Ucraina!

0
350

Summit-ul Comunităţii Politice Europene (EPC) de la Budapesta, la numai două zile după victoria lui Donald Trump, în alegerile prezidenţiale din SUA, nu putea gravita decât în jurul acestui istoric eveniment. Încercând să proiecteze unitatea, prin surmontarea oricărei anxietăţi, faţă de premierul maghiar Viktor Orban, apropiat ca nimeni altul de pe continent de noul preşedinte american, „cei 27”, cărora li s-au alăturat alţi 20 de lideri din Comunitatea Politică Europeană, inclusiv Volodimir Zelenski, au încercat să pună pe ordinea de zi sprijinul pentru Ucraina, comerţul şi securitatea economică. Summit-ul informal al liderilor UE se va concentra, astăzi, pe scăderea competitivităţii blocului european, anunţată într-un raport al fostului lider italian Mario Draghi. Revenirea la Casa Albă a fostului preşedinte american ridică perspectiva sistării sprijinului SUA pentru Ucraina, alimentează îndoielile cu privire la viitorul angajament al Washingtonului faţă de NATO şi ar putea anunţa tarife dezastruoase, din punct de vedere economic, la exporturile europene. „Europa trebuie să preia controlul asupra propriei istorii. Vrem să citim istoria scrisă de alţii –războiul lansat de Putin, alegerile din SUA, schimbările tehnologice sau comerciale ale Chinei sau trebuie să ne-o scriem singuri”, a spus Macron. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a recunoscut diferenţele de abordare, ale diferiţilor lideri, dar a spus că Europa îşi propune să fie un partener respectat pentru SUA. În fine, Von der Leyen a reiterat că blocul trebuie să-şi menţină unitatea. Referindu-se la războiul din Ucraina, preşedinta Comisiei Europene a spus că „este în interesul nostru ca autocraţii acestei lumi să primească un mesaj foarte clar, care nu este dreptul celor puternici şi că statul de drept este important”. O precizare: în ceea ce priveşte politica externă, preconizată de Donald Trump, aversiunea acestuia faţă de război este cunoscută. A dovedit-o şi summit-ul său eşuat din 2018 cu Coreea de Nord. Are poate dreptate când consideră o greşeală rusofobia exacerbată a Occidentului, când atât de mult depinde, în prezent, stabilizarea echilibrului de putere al Europei. Obiectivul său de a stabili o reglementare în Ucraina este mai incitant decât cererile Occidentului de a obţine o victorie ucrainiană imposibilă, printr-o susţinere „cât va fi nevoie”. Zelenski, la rândul său, a vorbit despre nevoia urgentă „a păcii prin frică”. Analiştii şi-au exprimat îndoieli semnificative cu privire la măsura în care liderii europeni, deseori divizaţi, vor fi capabili să se ridice colectiv la provocarea anunţată a unui preşedinte izolaţionist „America pe primul loc”. Victoria lui Donald Trump vine într-un moment în care tandemul de putere tradiţional al UE, Franţa şi Germania, este grav slăbit. Mai mult decât atât, partidele de extremă-dreaptă din Europa vor fi probabil încurajate de victoria lui Donald Trump, Viktor Orban având susţinători, precum Robert Fico al Slovaciei, în apelurile pentru încheierea războiului din Ucraina. Ceea ce nu doreşte Ursula von der Leyen. Faptul că Macron este blocat după ce a pierdut alegerile anticipate din iulie, iar în Germania „coaliţia semafor” a cancelarului Olaf Scholz s-a destrămat, nu o îngrijorează, din cale afară, pe Ursula von der Leyen.