Franţa: Ministrul Justiţiei acuzat de conflict de interese

0
448

Cazul de faţă, dezvoltat în presa franceză, se spune că n-are precedent: din 6 noiembrie a.c. actualul ministru al Justiţiei, Eric Dupond-Moretti (62 ani) –acuzat de conflict de interese în contextul atribuţiilor sale- este judecat de Curtea de Justiţie a Republicii (CJR), singura entitate împuternicită să se ocupe de membri ai Guvernului, pentru fapte săvârşite în exercitarea funcţiilor. Procesul este aşteptat să dureze 10 zile. Fostul tenor al Baroului din Paris păstrează, în continuare, încrederea preşedintelui Republicii Emmanuel Macron şi a premierului Elisabeth Borne, aceasta exprimându-şi „toată încrederea” în actualul ministru şi beneficiază, nu-i aşa, de prezumţia de nevinovăţie. „Va trebui să aibă timpul necesar pentru a se justifica” a declarat Elisabeth Borne. Dacă va fi găsit vinovat de conflict de interese riscă 5 ani de închisoare şi 500.000 euro amendă, precum şi o pedeapsă suplimentară de nelegibilitate şi interdicţia de a ocupa funcţii publice. Plecarea din guvern ar fi inevitabilă. Redutabilul fost avocat, cu peste 140 de cazuri câştigate, de unde şi porecla de „achitator”, se consideră nevinovat, şi asta a clamat în prima zi a procesului. În termeni clari, Eric Dupond Moretti este suspectat că a abuzat de statutul său de ministru al Justiţiei, pentru a-şi regla conturi legate de trecutul său în avocatură. Nu va renunţa la demnitatea deţinută, în timpul procesului, şi va continua să-şi exercite atribuţiile. Cazul datează din iunie 2020 şi este „eclozat” dintr-un alt caz legat de fostul preşedinte Nicolas Sarkozy, acuzat de corupţie şi trafic de influenţă, în aşa numita afacere „Paul Bismuth”, aflat sub supraveghere telefonică din 2014, ca şi avocatul său Thierry Herzog. Judecătorii îl bănuiau pe fostul preşedinte al Franţei că a încercat să obţină informaţii confidenţiale de la un magistrat, într-un dosar care îl interesa. În timpul instrumentării cazului, magistraţii şi-au dat seama că Nicolas Sarkozy realiza faptul „că este ascultat” şi bănuia existenţa unei „cârtiţe”. Parchetul Financiar Naţional (PNF) a demarat „o anchetă în cadrul altei anchete” pentru identificarea celui care interesa, solicitând desfăşurătorul convorbirilor telefonice al aproape 10 avocaţi de barou, între care şi Eric Dupond-Moretti. Informaţia a fost dezvăluită de presă (Le Point) şi actualul ministru al Justiţiei s-a scandalizat. A decis să depună o plângere, iar predecesorul său Nicole Belloubet a lansat „o inspecţie operaţională” în ancheta PNF. La câteva zile după numirea sa ca ministru, la 6 iulie 2020, Dupond-Moretti şi-a retras plângerea. După preluarea mandatului de ministru fostul avocat nu a suspendat inspecţia lansată de Nicole Belloubet, în ciuda numeroaselor avertismente, cu privire la riscul unui conflict de interese. La finalul acestei inspecţii a dispus chiar o altă anchetă administrativă, de data aceasta vizând doi magistraţi responsabili de anchetă şi şefa PNF, la momentul evenimentului, Eliane Houlette. Este primul dosar, în care ministrul Justiţiei face obiectul unei percheziţii, înainte de un rechizitoriu al magistraţilor Curţii de Justiţie a Republicii pentru conflict de interese. Supranumit, cum spuneam „achitator”, este implicat şi într-un alt dosar legat de magistratul Edouard Levranet judecător de instrucţie, detaşat la Nisa, care la Monaco, când a fost pus sub acuzare, investiga un client al lui Eric Dupond-Moretti. Ministerul Justiţiei a demarat o acţiune împotriva judecătorului menţionat, justificându-şi decizia prin faptul că „a fost şocat de metodele lui”. Cei 4 magistraţi (Edouard Levranet şi cei 3 legaţi de ancheta PNF) au fost exoneraţi de organul disciplinar al justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii. Şi astfel s-a ajuns într-un conflict de interese. Eric Dupond a respins, cu fermitate, toate acuzaţiile mărturisind că doar a pus în aplicare recomandările administraţiei sale. CJR are o componenţă hibridă: trei magistraţi şi 12 parlamentari, din toate partidele.