Găzduit de insula Bali, din Indonezia, între 15-20 noiembrie a.c., summit-ul G20 este aşteptat, în principal, din perspectiva unei posibile runde de dialog, între preşedintele american Joe Biden şi omologul său rus Vladimir Putin pe tema războiului din Ucraina. Dacă recent Joe Biden a declarat că nu are intenţia să discute cu Vladimir Putin, la summit-ul menţionat, decât poate pe seama eliberării baschetbalistei americane, starul Brittney Griner, condamnată la 9 ani de închisoare, în Rusia, nu este exclus ca după alegerile de mijloc de mandat de astăzi, la care sondajele dau câştigători republicanii la Camera Reprezentanţilor, posibilă fiind şi o victorie la Senat, liderul de la Casa Albă să-şi schimbe opţiunea. La rândul său preşedintele rus va decide în această săptămână, potrivit declaraţiei purtătorului de cuvânt Dmitri Peşkov dacă participă sau nu. Este evident că se aşteaptă şi un semnal de la Casa Albă, dacă întâlnirea este posibilă şi în prealabil adecvat preparată. Potrivit cotidianului american The Wall Street Journal, Jake Sullivan a dialogat deja cu consilierul preşedintelui Rusiei pentru afaceri internaţionale, Iuri Uşakov şi cu secretarul Consiliului de Securitate, Niculai Patruşev, pe tema prevenirii unei escaladări a conflictului. Sullivan ar fi sugerat Kievului să dea un semnal deschis cu privire la disponibilitatea de a rezolva conflictul cu Rusia. Şi cotidianul The Washington Post sugerează că administraţia SUA îl îndeamnă în mod special pe Zelenski să renunţe la decretul scandalos privind imposibilitatea de a negocia cu preşedintele Rusiei, deşi situaţia de pe teatrele de operaţiuni nu-l avantajează. Numai că anterior Volodimir Zelenski semnase un decret privind intrarea în vigoare a deciziei Consiliului pentru securitate naţională şi apărare privind imposibilitatea de a purta discuţii cu preşedintele Vladimir Putin. Situaţia este aşadar confuză, din acest punct de vedere. Ceea ce ştim cu exactitate este că una dintre consecinţele importante ale conflictului din Ucraina este inexorabila, până în prezent, solidaritate a frontului european anti-rus. Deşi războiul din Ucraina se dovedeşte un tsunami care mişcă plăcile tectonice ale arhitecturii de securitate din Europa. Acceptând să livreze arme Kievului, Uniunea Europeană şi-a modificat profund logica strategică. Privată de autonomie energetică şi diplomatică, Uniunea Europeană are, la rândul său, probleme greu surmontabile. Disensiuni noi, neanticipate, între Franţa şi Germania, „motorul UE”, până mai recent, probate prin o serie de acte inamicale, asupra cărora nu mai revenim, între Italia şi Franţa pe seama haosului din Libia, consecinţa intervenţiei franceze din 2011 (pe mandatul lui Nikolas Sarkozy) vizând destituirea colonelului Gaddafi, se fac resimţite. Deconectarea rapidă şi violentă între Uniunea Europeană şi Rusia este deja o certitudine. Atacul asupra gazoductului Nord Stream, şi cel asupra podului Crimeei au pus în paranteză secole de istorie şi identitate, spulberate în câteva luni. Alarmantă este situaţia populaţiei Ucrainei, în pragul iernii şi autorităţile lucrează la un plan de urgenţă pentru evacuarea a milioane de locuitori, din cauza imposibilităţii de aprovizionare cu curent electric. În comunicatul său de sâmbătă, Ukrenergo a explicat măsurile necesare pentru echilibrul durabil al sistemului energetic şi evitarea accidentelor care au afectat infrastructura critică prin atacul cu drone kamikaze. Potrivit autorităţilor ucrainiene până la 40% din infrastructura energetică a ţării a fost avariată sau distrusă. La 19 octombrie a.c. preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, estima că bombardamentele ruse asupra centralelor electrice ucrainiene constituie crime de război. Ieri, Kievul a anunţat prin ministrul Apărării, Aleksi Reznikov că a primit din partea SUA, Spaniei şi Norvegiei noi sisteme de apărare antiaeriană, Nasams şi Aspide, destinate contracarării bombardamentelor ruse. Păstrând deschise canalele de comunicare, cum s-a convenit de comun acord, Washingtonul şi Moscova discută. Ce decid, şi cum decid, ne vom lămuri în zilele următoare.
Domnule Cantar, nu pot sa-mi impiedic zambetul(poate malitios!) ! Zambetul meu, e declansat de articolul dvs.Articol prin care,imi imaginez un Mircea Cantar, jurnalist experimentat,entuziast precum tanarul neamt -Paul Baumer- ( caci neamtul vedea razboiul ca pe o scoala a vietii, ca pe o glorie),un fel de sclav mental al ideologiei vestice si nu a liberatii universale? Erich Maria Remarque ! Ce vremuri, ce moravuri! Mircea Cantar! ,,O tempora, o mores!”Scriind ( nu stiu daca la comanda!) despre o cauza idioata a ,,razboiului ruso-ucrainean” credeti ,ca Paul Baumer, ca razboiul e un principiu destructiv care conduce tinerii de azi contra tinerilor imbracati in uniforma armatei potrivnice, la moarte? Mos Biden si tataie Putin, poate nepotii sau stranepotii celor care au luptat intr-un razboi idiot, au ajuns la aceeiasi idiotie a politicii de la inceputul anilor 1914? Si nu numai! Domnule Cantar, lasati alte cuvinte! Credeti in ,,Cuvantul Libertatii”!
Comments are closed.