SUA (Midterms): Donald Trump promite „un mare anunţ” săptămâna viitoare

0
480

Tentat mai mult ca niciodată de a reveni pe scena politică, ex-preşedintele american Donald Trump nu va mai întârzia mult pentru a-şi declara candidatura pentru 2024: „Eu vreau să fac un mare anunţ, marţi 15 noiembrie, la Mar-a-Lago”, la reşedinţa sa din Florida, a anunţat ieri 7 noiembrie miliardarul republican, la ultimul miting de campanie în Ohio, în ajunul alegerilor de jumătate de mandat, decisive pentru viitorul său politic şi cel al lui Joe Biden. Americanii sunt chemaţi astăzi la scrutin, care reînoieşte Camera Reprezentanţilor în întregime (435 mandate) şi o treime din Senat (33 mandate). În multe state se aleg guvernatorii, primarii, adunările legislative, şerifii şi magistraţii. Donald Trump şi Joe Biden s-au confruntat de la distanţă în campania electorală. Actualul preşedinte american a cerut compatrioţilor săi „să apere democraţia” şi a făcut o temă importantă din protejarea dreptului la avort, în timp ce Donald Trump a stăruit în mesajele sale pe inflaţia galopantă, şi în general situaţia economică a ţării.