Nu mai persistă vreo îndoială, din moment ce campania electorală, pentru alegerile parlamentare a început, în circumstanţele cunoscute de rigoare sanitară sporită, preşedintele Klaus Iohannis a tot reiterat că alegerile se vor ţine la data anunţată, iar presedintele Autorităţii Electorale Permanente, Florin Constantin Mituleţu Buică, ne-a asigurat că „din punctul său de vedere, alegerile se pot ţine în condiţii de siguranţă”. Tot el ne-a mai spus, competent cum este, că au fost stabilite regulile pentru campania electorală, de protecţie fizică şi sanitară, şi regulile pentru întâlnirile electorale. Şeful AEP şi-a făcut şi datoria obştească de a îndemna cetăţenii să meargă la vot. Campania electorală se va desfăşura însă, nu în condiţii vitrege, cum s-a întâmplat la alegerile locale, ci în condiţiile măsurilor restrictive luate de guvern de a închide pieţele şi târgurile –unde sunt comercializate produse româneşti de producătorii autohtoni- în timp de supermarketurile rămân deschise, circulaţia restricţionată pe timpul nopţii, pentru a se controla, s-a spus, extinderea pandemiei. Restricţiile anunţate joi seara, când s-a ajuns la 10.000 de cazuri de infecţie pe zi, fac imposibilă realmente orice campanie electorală, interzise fiind reuniunile publice de orice natură. La ce ne putem aştepta? Partidele şi-au anunţat deja listele de candidaţi pentru Camera Deputaţilor şi Senat şi încearcă să-şi facă, pe cât este posibil, cunoscute, ceea ce numim „programele proprii”. Cu excepţiile cunoscute –PNL şi PSD- anarhia programatică la celelalte este de nedescris. Cum atitudinea preşedintelui Klaus Iohannis faţă de PSD este cunoscută şi ordinea succesiunii la putere, nu se face prin doleanţele masei electorale neutre, putem vorbi de un regim al partidelor politice? Cine stabileşte, formal, la noi o ordine de succesiune la guvernare? Preşedintele, care desemnează prim-ministrul, în urma consultării partidelor. Fără ca acestea să întrunească o majoritate absolută, latitudinea preşedintelui de a stabili premierul este totală. Stabilind ordinea de succesiune, deci acordând „partidului său” mandatul de a forma guvernul, îi acordă totodată prin zestrea guvernamentală şi majoritatea parlamentară. Pe ce elemente obiective se reazămă opţiunea preşedintelui, nu trebuie date explicaţii. Aderenţă electorală, votul popular? Social-democraţii, dacă îşi propun cu adevărat să câştige alegerile, s-ar putea chiar să le câştige. Dar îşi propun? Ca argumente ar putea anunţa o echipă guvernamentală mai omogenă, mai ajustată, o anumită coerenţă şi o viziune economică şi sanitară mai riguroasă. Marius Ghilezan, editorialist la România Liberă, de bună calitate profesională, îşi încheie articolul intitulat „Justiţia (in)dependentă va decide viitorul preşedinte al SUA”, astfel: „Mergeţi la vot în 6 decembrie. Oricum, câştigătorul e pre-stabilit. Ca într-o gubernie. Judecătorii noştri nu sunt ca ai lor. Să îndrăznească PSD-ul să câştige scrutinul! Să vedem atunci jihadul stârnit. Oricum la guvernare nu vin cei aleşi, ci cei doriţi de instrumentiştii corului robilor. Dacă în America s-a furat atât, vă închipuiţi ce se ve întâmpla la noi. De mult, România şi-a pierdut suveranitatea”.
