România trebuie să recupereze aproximativ 60 milioane € de la CE Hunedoara

0
460

Comisia Europeană a constatat că producătorul de energie Societatea „Complexul Energetic Hunedoara” (CE Hunedoara) a primit din partea României un ajutor de stat incompatibil, în valoare de aproximativ 60 de milioane euro, prin patru împrumuturi finanțate din fonduri publice. În prezent, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal și dobânzile aferente.

Margrethe Vestager, comisarul responsabil cu politica în domeniul concurenţei, a declarat: „Un guvern poate sprijini o societate care are dificultăţi din punct de vedere financiar dacă societatea are un plan de restructurare solid, contribuie la costurile restructurării sale şi dacă denaturarea concurenţei este limitată. În cazul CE Hunedoara, aceste condiţii nu au fost îndeplinite – am constatat că împrumuturile din surse publice acordate de România societăţii CE Hunedoara au conferit acesteia un avantaj economic necuvenit. Aceasta înseamnă că ajutorul de stat a fost ilegal. Acum, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal acordat societăţii.

La 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat, în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat, un ajutor de salvare temporar în valoare de 37,7 milioane EUR (167 de milioane RON) pentru Complexul Energetic Hunedoara, un producător de energie electrică şi termică din România deţinut de stat. Societatea se afla în dificultate din punct de vedere financiar din 2013. În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în eventualitatea în care societatea nu avea să fie în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de şase luni.

Ca urmare a nerambursării ajutorului pentru salvare de către societatea CE Hunedoara şi în absenţa unui plan de restructurare credibil sau a unor măsuri efective în direcţia lichidării societăţii, în martie 2018, Comisia a deschis o investigaţie aprofundată.

În cursul investigaţiei, Comisia a examinat conformitatea cu normele UE privind ajutoarele de stat a celor cinci împrumuturi finanţate sau sprijinite din fonduri publice acordate societăţii CE Hunedoara. Împreună, la 30 iunie 2016, împrumuturile se ridicau la aproximativ 73 de milioane EUR (337 de milioane RON).

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile statului în întreprinderi sunt considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiţii pe care le-ar fi acceptat, într-o situaţie similară, un investitor privat care operează în condiţii de piaţă (principiul investitorului în economia de piaţă).

Comisia a constatat că, în cazul de faţă, niciun operator economic privat în economia de piaţă nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreunul dintre cele cinci împrumuturi acordate CE Hunedoara, având în vedere deteriorarea situaţiei financiare a societăţii începând din 2013. Prin urmare, măsurile de sprijin din bani publici acordate de România au conferit CE Hunedoara un avantaj economic necuvenit faţă de concurenţii săi şi, prin urmare, constituie ajutor de stat în sensul normelor UE.

Ulterior, Comisia a examinat dacă aceste măsuri puteau fi considerate ca fiind compatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat. Având în vedere că societatea CE Hunedoara îndeplinea condiţiile pentru declanşarea procedurii de insolvenţă, Comisia a evaluat diferitele măsuri în lumina Orientărilor sale privind ajutorul pentru salvare şi restructurare. Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiţii specifice şi impun, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, să contribuie la costurile aferente restructurării sale şi ca orice eventuale denaturări ale concurenţei să fie limitate.

Comisia a constatat că planul de restructurare prezentat de România în octombrie 2015 şi modificat în ianuarie 2016 nu asigura viabilitatea pe termen lung a CE Hunedoara fără continuarea ajutorului de stat şi că, în orice caz, acest plan nu a fost aplicat de întreprindere.

În plus, Comisia a concluzionat că CE Hunedoara nu a avut nicio contribuţie proprie notabilă la costurile de restructurare şi că România nu a propus nicio măsură pentru a limita posibilele denaturări ale
concurenţei rezultate ca urmare a acordării unui sprijin semnificativ din partea statului.

Comisia a concluzionat că patru dintre cele cinci împrumuturi, în valoare totală de aproximativ 60 de milioane EUR, plus dobânzile aferente, sunt incompatibile cu normele UE privind ajutoarele de stat şi România trebuie să le recupereze. Al cincilea împrumut reprezintă un ajutor existent, acordat înainte de aderarea României la UE şi, prin urmare, nu este necesar să fie recuperat.

Recuperarea ajutorului incompatibil

Normele UE privind ajutoarele de stat impun, ca o chestiune de principiu, recuperarea fără întârziere a ajutoarelor de stat incompatibile, în scopul de a se elimina denaturarea concurenţei create de ajutor. Normele UE privind ajutoarele de stat nu prevăd aplicarea de amenzi, iar recuperarea nu are drept scop penalizarea întreprinderii în cauză, ci pur şi simplu restabilirea egalităţii de tratament cu alte întreprinderi.

Comisia a primit asigurări din partea României că, în ipoteza că societatea CE Hunedoara intră în lichidare şi activele sale sunt vândute, legislaţia naţională va cuprinde dispoziţii pentru evitarea întreruperii bruşte a furnizării de energie electrică şi termică în regiunea deservită de centralele electrice ale CE Hunedoara. În acest context, România poate, de asemenea, să adopte măsuri adecvate şi proporţionale pentru a evita orice întrerupere bruscă a serviciilor furnizate. Prin urmare, decizia de astăzi nu aduce atingere adoptării în viitor a unor astfel de măsuri.

Comisia este pe deplin hotărâtă să sprijine România în eforturile sale de reformare a sectorului energetic, abordând în acelaşi timp consecinţele socioeconomice ale tranziţiei energetice. Iniţiativa pentru regiunile carbonifere aflate în tranziţie, lansată în decembrie 2017 în cadrul pachetului „ Energie curată pentru toţi europenii, este concepută pentru a facilita o tranziţie echitabilă în regiunile carbonifere ale UE.

Context

CE Hunedoara este un producător de energie electrică şi termică din România, deţinut de stat, care exploatează două centrale electrice (la Deva şi la Paroşeni) şi patru mine de huilă, pentru alimentarea centralelor sale electrice, toate provenind de la întreprinderi de stat aflate în faliment (Electrocentrale Paroşeni şi Electrocentrale Deva, şi, ulterior, Compania Naţională a Huilei S.A. Petroşani). CE Hunedoara datorează în prezent 547 de milioane EUR diferitelor organisme de stat din România, inclusiv banii primiţi prin cele cinci împrumuturi care fac obiectul investigaţiei privind ajutoarele de stat încheiate astăzi. Întreprinderea, care are aproximativ 6 500 de angajaţi, a înregistrat pierderi din 2013 şi a intrat temporar în procedura oficială de insolvenţă în temeiul legislaţiei române, procedură suspendată în ianuarie 2016.

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervenţiile statului în întreprinderi pot fi considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiţii pe care le-ar fi acceptat un operator privat care operează în condiţii de piaţă (principiul operatorului economic privat în economia de piaţă). Dacă acest principiu nu este respectat, intervenţiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, întrucât îi conferă beneficiarului un avantaj economic de care concurenţii săi nu dispun.

O versiune neconfidenţială a acestei decizii va fi disponibilă pe site-ul Comisiei dedicat concurentei, în Registrul ajutoarelor de stat, cu numărul de caz SA.43785, de îndată ce vor fi soluţionate toate eventualele probleme legate de confidenţialitate. Deciziile referitoare la ajutoare de stat publicate pe internet şi în Jurnalul Oficial sunt listate în buletinul electronic Stiri săptămânale privind ajutoarele de stat.