Craiova: Jandarmii doljeni îşi sărbătoresc patronii spirituali

0
439

Biserica primelor veacuri creştine a stabilit ziua de 8 noiembrie ca sărbătoare închinată Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, conducătorii oştilor cereşti, simboluri ale luptei pentru dreptate, împotriva răului şi necinstei. Pornind de la aceste simboluri, Jandarmeria Română a ales drept patroni spirituali ai Armei pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, iar această zi reprezintă un moment de sărbătoare pentru jandarmi. Dacă 3 Aprilie – Ziua Jandarmeriei Române – reprezintă naşterea „după trup” a instituţiei noastre, la 8 noiembrie aniversăm „facerea după suflet” a acesteia. Sărbătoarea religioasă are conotaţii deosebite pentru toţi jandarmii români, care, asemenea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, cei care luptă în oastea cerească pentru respectarea poruncilor lui Dumnezeu, asigură respectarea legilor oamenilor pe pământ. De ziua Patronilor Spirituali ai Jandarmeriei Române, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj s-au desfăşurat activităţi de prăznuire, precum şi un ceremonial religios.

Miercuri, 8 noiembrie a.c., începând cu ora 08.00, la biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, preotul militar al unităţii a oficiat Sfânta Liturghie prilejuită de această mare sărbătoare creştină.

Cu prilejul acestui moment înălţător, jandarmii doljeni transmit tuturor celor ce poartă numele Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, sănătate, împliniri şi „La Mulţi Ani!”.